Miracolul din Romania !
O localitate , trece in proprietatea unei singure persoane !
PĂDURILE TRANSILVANIEI, RETROCEDATE ILEGAL LATIFUNDIARILOR UNGURI
O localitate , trece in proprietatea unei singure persoane !
PĂDURILE TRANSILVANIEI, RETROCEDATE ILEGAL LATIFUNDIARILOR UNGURI
In acest material este vorba exact de securitatea naţională, pe care, evident, guvernul Ponta 2 o sabotează, cu bună-ştiinţă, prin aşa-zisa asumare a răspunderii, deşi Parlamentul era în funcţie şi, deci, legea în cauză trebuia dezbătută în Parlament.
Latifundiarii maghiari au fost despăgubiți pentru exproprieri, iar reforma agrară pentru Transilvania, Banat și Crișana (Legea din 28 iulie 1921), a dus la împroprietărirea fără discriminarea familiilor sărace, a orfanilor de război, veteranilor, răniților și nu numai.
A urmat o presiune imensă și susținută a grupurilor maghiare revizioniste, o luptă dusă pe arenele diplomației internaționale pentru hrănirea visului de reîntregire a Ungariei.
Optanţii unguri, prin exponentul lor, Guvernul Ungariei, instaurat după alungarea „Ciumei Roşii” a lui Bela Kun de către armata română la 4 – 19 august 1919, au făcut lobby şi presiuni bine concertate, ani de-a rândul, la toate forurile politice interne şi internaţionale, inclusiv în Liga Naţiunilor. Au cerut să li se aplice prin Reformă un regim preferenţial, în sensul să rămână suprafeţe mari neexpropriate cât şi cuantumul despăgubirilor la sume exorbitante pentru că ei au pierdut Transilvania şi li se cuvine un tratament privilegiat pe care l-au avut dintotdeauna.
După Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, cercurile ungureşti revizioniste pe fondul chestiunii de a manipula opinia publică mondială în problema Ungariei au demarat un mecanism procesual generalizat. „Procesul optanţilor a fost deci o extraordinar de dibace încercare a cercurilor revizioniste de a ţine în şah opinia publică mondială timp cât mai îndelungat pe tema Ungariei, pentru a câştiga simpatia lumii pentru realizarea visurilor de refacere a Ungariei” (Onosifor Ghibu).
Nu ne vindem ţara, o dăm gratis !
Asistăm de câţiva ani la o mare eroare istorică ce va afecta iremediabil generaţiile viitoare şi siguranţa naţională a României. Procesul retrocedărilor include înstrăinarea gratuită a zeci, a sute de mii de hectare de terenuri agricole şi împădurite, precum şi a mii de imobile cu valoare deosebită, materială, culturală şi istorică, pe baza unei minciuni pe care o înghiţim fără discernământ. Noi nu ne vindem ţara, ci o retrocedăm!
Europa este o "comoară pe care am moştenit-o"
Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase
SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003
Sute de urmaşi ai aşa-zişilor proprietari de drept au luat cu asalt România, cerând statului să le înapoieze ceea ce deja le-a fost dat. Sate întregi din Transilvania şi Banat riscă să ajungă în proprietatea unor străini, practic asistăm la o reconfigurare a acestor zone importante ale ţării după harta din 1700, readucând în secolul XXI rânduirile feudale, un fenomen fără precedent în Europa! În România ultimilor 20 de ani au fost retrocedate ilegal peste 120.000 de imobile.
Au cercetat autoritatile documentele vremii ?
Cât a plătit România ca să răscumpere Transilvania de la grofi De reţinut că în urma procesului „optanţilor unguri”, România a plătit în franci, aur şi coroane aur, echivalentul a 3,2 tone aur de 24 karate şi a dispus în plus ca despăgubirile de război datorate de Ungaria pentru România să fie vărsate la fondurile de despăgubiri pentru optanţii unguri. Acest contencios a fost judiciar închis prin plata drepturilor de către România între anii 1927 – 1932. Astfel, ceea ce face Statul Român în zilele noastre, restituind încă o dată acele proprietăţi urmaşilor grofilor şi conţilor unguri este o imensă greşeală. Greşeala provine din mai multe direcţii. Legiferarea stufoasă şi ambiguă ex. Legea nr. 247/2005, asumată prin răspunderea guvernamentală a coaliţiei de atunci, cu proiect adus în mapă din Budapesta urmată de HG nr. 890/2005 şi cauzată de eroarea politică imensă, generată de prostie sau trădare au dus la acest jaf naţional fără precedent. În celelalte state foste socialiste, inclusiv Ungaria, nu s-a restituit nimic foştilor proprietari români.Originea greşelilor multiple, chiar cu complicităţi suspecte o găsim cu evidenţă la autorităţile administrative care „au pus în aplicare legislaţia de restituire” stufoasă şi interpretabilă.S-au dat titluri de proprietate şi hotărâri judecătoreşti de mii de hectare, de parcă ar fi fost beţe de chibrituri, fără responsabilitatea funcţiei şi fără maturitatea celor care au făcut-o, cu consecinţe negative ireparabile. Spaţiul nu permite, dar putem exemplifica cu date şi documente ale vremii din care rezultă că Statul Român a plătit despăgubiri prin două Fonduri agrare de creanţe înfiinţate prin Protocoale internaţionale, fonduri înfiinţate în Franţa (Bâlle) şi Elveţia (Geneva). Documentele se găsesc în arhive, emană de la autorităţile de atunci, Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Banca Naţională şi hotărâri ale Comisiunilor reformelor agrare din judeţe, precum şi din hotărâri ale justiţiei române şi arhiva Tribunalului de mare instanţă de la Paris (în privinţa arbitrajului cu optanţii care a avut loc la Paris). Este necesar să se acţioneze cu rapiditate şi decisiv pentru dezvăluirea acestor documente, cercetarea arhivelor în special din străinătate, de a fi recunoscute încă odată efectele împroprietăririlor în urma Reformelor agrare din anul 1921 şi celei din 1945, aşezarea Statului Român în drepturile sale.Altminteri ne întoarcem, cel puţin în Transilvania, la fizionomia proprietăţii din secolul XIX – lea, ca şi cum în ultimele două secole nu s-ar fi întâmplat nimic.
In 1918 cind Romania s-a unit cu transilvania, ungurii care au vrut sa plece din tara au fost despagubiti ...cu multi bani....nu au azi nici un drept la retrocedari
La Nades autoritatile nu apara cetratenii ! La Nades , Intabularea a costat 12 lei ? Ilegalitati cat Romania ! La Nades este teroare hortista acum in zilele noastre ! Autoritatile i-au vandut pe localnici .Se vinde lemnul ca-n codru ! Unii localnici , platesc impozit pe terenul care nu le mai apartin .
Mii de hectare de păduri, moşii şi castele, despăgubite de regele Ferdinand, au fost recuperate fraudulos. CSM-ul condus de procuroarea Hăineală nu-i vede pe judecătorii care au restituit pe acte false şi care au încurajat recuperările banditeşti ale terenurilor din Transilvania. Banditeşti prin felul în care au fost siluite legile ţării noastre, prin organizarea în grupuri infracţionale, prin încrengăturile mafiote care au speculat slăbiciunile magistraţilor şi corupţia din instituţii şi instante.
Harta recuperărilor frauduloase, despăgubite de statul român după Unirea de la 1918, arată ca un puzzle ce demonstrează atacul unei mafii asupra statului român şi a unei mari părţi a populaţiei din Transilvania. Procurori, judecători, fucţionari publici, primari, corupţi toţi până-n măduva oaselor, elemente ale sistemului mafiot, au pus umărul la ceea ce se poate numi Marele Jaf din Transilvania.
Optanţii unguri, foşti latifundiari, despăgubiţi de statul român
Profesorul universitar Ioan Sabău-Pop atrage atenția că “retrocedările care au loc în prezent în Ardeal oferă ungurilor terenuri care au fost cumpărate de statul român”. România restituie proprietăți pentru care s-au plătit deja despăgubiri grele în urma reformei agrare.
După tratatul de la Trianon din 4 aprilie 1920, părțile fostului Imperiu Habsburgic au revenit statelor succesoare care au preluat proprietățile și alte active aparținând monarhiei austriece, precum și sarcinile și obligațiile aferente ale acestor părți. Locuitorii Transilvaniei au intrat atunci în spațiul de suveranitate al României devenind cetățeni români. Printre aceștia se numărau sași, șvabi, slovaci, sârbi și secui. Cetățenii unguri, proprietari de pământ în Transilvania, au respins procesul și au optat pentru a pleca în Ungaria sau alte țări în care aveau proprietăți.
Prin procesul optanţilor din perioada interbelică (încheiat în 1930) proprietarii maghiari din Transilvania ale căror terenuri au fost expropriate au fost despăgubiţi. Există un tratat de prietenie din 1954 prin care Ungaria şi România se obligă reciproc să renunţe la cereri de despăgubire. Tratatul respectiv a fost folosit de Budapesta atunci când statul român a deschis subiectul moştenirii Gojdu – ce mai vreţi, nu aţi spus că gata cu despăgubirile între noi? Pe de altă parte, ungurii au dat-o la întors: retrocedările din Transilvania au fost făcute pentru persoane private şi instituţii religioase – adică nu se aplică tratatul din 1954. Ar fi interesant de văzut în câte cazuri instanţele româneşti au procedat la retrocedare integrală care s-a referit la exproprierile din 1921.
“Aşadar, latifundiarii maghiari au fost despăgubiți pentru exproprieri, iar reforma agrară pentru Transilvania, Banat și Crișana (Legea din 28 iulie 1921), a dus la împroprietărirea fără discriminare a familiilor sărace, a orfanilor de război, veteranilor, răniților și nu numai”, a explicat profesorul şi avocatul Ioan Sabău-Pop.
Cât a plătit România ca să răscumpere Transilvania de la grofi
De reţinut că în urma procesului „optanţilor unguri”, România a plătit în franci, aur şi coroane aur, echivalentul a 3,2 tone aur de 24 karate şi a dispus în plus ca despăgubirile de război datorate de Ungaria pentru România să fie vărsate la fondurile de despăgubiri pentru optanţii unguri.
Acest contencios a fost judiciar închis prin plata drepturilor de către România între anii 1927 – 1932. Astfel, ceea ce face Statul Român în zilele noastre, restituind încă o dată acele proprietăţi urmaşilor grofilor şi conţilor unguri, este o imensă greşeală.
Originea greşelilor multiple, chiar cu complicităţi suspecte o găsim cu evidenţă la autorităţile administrative care „au pus în aplicare legislaţia de restituire” stufoasă şi interpretabilă. S-au dat titluri de proprietate şi hotărâri judecătoreşti de mii de hectare, de parcă ar fi fost beţe de chibrituri, fără responsabilitatea funcţiei şi fără maturitatea celor care au făcut-o, cu consecinţe negative ireparabile. Spaţiul nu permite, dar putem exemplifica cu date şi documente ale vremii din care rezultă că Statul Român a plătit despăgubiri prin două Fonduri agrare de creanţe înfiinţate prin Protocoale internaţionale, fonduri înfiinţate în Franţa (Bâlle) şi Elveţia (Geneva). Documentele se găsesc în arhive, emană de la autorităţile de atunci, Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Banca Naţională şi hotărâri ale Comisiunilor reformelor agrare din judeţe, precum şi din hotărâri ale justiţiei române şi arhiva Tribunalului de mare instanţă de la Paris (în privinţa arbitrajului cu optanţii care a avut loc la Paris).
“Este necesar să se acţioneze cu rapiditate şi decisiv pentru dezvăluirea acestor documente, cercetarea arhivelor în special din străinătate, de a fi recunoscute încă odată efectele împroprietăririlor în urma Reformelor agrare din anul 1921 şi celei din 1945, aşezarea Statului Român în drepturile sale. Altminteri ne întoarcem, cel puţin în Transilvania, la fizionomia proprietăţii din secolul XIX – lea, ca şi cum în ultimele două secole nu s-ar fi întâmplat nimic”, a precizat profesorul Ioan Sabău-Pop.
Cîteva cazuri de retrocedări sunt reprezentative pentru modul fraudulos în care se încearcă recuperarea unor mari suprafeţe de teren de către descendenţii nobililor unguri care de fapt nu mai au azi niciun fel de drept asupra vechilor moşii pe care latifundiarii unguri le-au deţinut cândva.
Potrivit unor studii aparute la Budapesta privind retrocedarile din Ardeal, o treime din Transilvania este revendicata de baroni, conti, duci maghiari, detinatori ai unor mari proprietati inainte de 1945, in special in zona centrala a Ardealului. Ei erau concentrati in judetele Cluj, Mures, Salaj, Bistrita, dar si in Maramures.
Au aparut insa si numeroase cazuri de falsi mostenitori, cu documente fabricate, bastarzi care dubleaza cererile urmasilor legali sau mostenitori ai unor proprietati vandute inainte de 1945 din diferite motive.
Cazul Nadăş, satul furat cu totul
În anul 2006, soţii Colţeu, pretinşi moştenitori ai unei evreice, Mairowitz, fac o plângere în instanţă pentru a li se reconstitui dreptul de proprietate asupra satului Nadăş (în proporţie de 90%). Mai precis, un teritoriu de 8.700 de hectare, cuprinzând păduri, fâneţe, păşuni, cabane, cimitir, biserică, vatra satului, case…, în contradictoriu cu Romsilva, comisiile locale şi judeţene de aplicare fond funciar. Sătenii nu ştiau nimic, practic nu existau, procesul se purta „deasupra” lor. Familia Colţeu a câştigat într-un singur (!?) termen de judecată în martie 2006. Hotărârea a fost apoi anulată printr-un recurs iniţiat de Romsilva şi Comisia Judeţeană. Apoi, s-a făcut contestaţie în anulare şi doi judecători din trei – culmea, cel care s-a opus a fost un judecător de etnie maghiară, care n-a vrut să participe la această potlogărie – au admis această contestaţie.
În 2009 – fără cadastru!!! -, s-a făcut intabularea acestor terenuri în cartea funciară prin Judecătoria Ineu. „ Proprietarii” au început să execute terenurile, în prima fază pe cele extravilane, în baza respectivei intabulări. De ce? Anual, APIA le plăteşte peste 800.000 de euro pentru aceste terenuri. În pădure şi-au făcut ocol silvic privat unde exploatează 5.000 de hectare, s-au împroprietărit cu cabane şi au deschis un fond de vânătoare unde vine suspect de des primarul Aradului, Gheorghe Falcă.
„Manevra”, arborele „ginecologic” şi descâlcirea iţelor
Această doamnă Mairowitz (Szerenyi) , pe care soţii Colţeu ar fi îngrijit-o, devenind legatari testamentari, e menţionată într-un testament suspect al altei doamne, Weisz-Grosz, care în ‘55 a decedat în Israel şi a redactat un alt testament, totul fiind de fapt „o nepoată a unei mătuşi a străbunicii care era rudă cu un neica văr, noi fiind cei care i-am dus o ciorbă nepoatei”, o brambureală descifrată de doamna avocat Coroiu.
Chiar şi la o eventuală despăgubire, ar fi fost în joc o mică fracţiune – practic din mai nimic – din ceea ce se solicita. Terenul, la 1918, era proprietatea grofului. Reforma agrară din 1921 până la 1939 a făcut ca 4.000 de hectare să fie răscumpărate de statul român, dându-se bani grei pentru teren, restul de 4.700 de hectare fiind vândut firmei Forestiera Nadăş. După moartea grofului Grosz, n-au existat moştenitori, astfel încât terenul a devenit proprietatea firmei „Forestiera”, controlată de un român pe nume Micloşi. Au mai existat şi acţiuni, care, gradual, au fost vândute tot lui Micloşi. Apoi, Forestiera a fost naţionalizată, patrimoniul societăţii a trecut în proprietatea statului, iar în astfel de situaţii, gen Malaxa sau Auschnitz (cel mai mare acţionar la Fondul Proprietatea), cel mult, puteau să ceară despăgubiri pe calea Fondului. Dar aici vorbim de moştenitorii lui Micloşi, care n-au nicio legătură cu familia Colţeu.
Nebunia
După executările silite demarate de soţii Colţeu, şi în urma scandalului creat, nepoata lui Micloşi, cea îndreptăţită eventual într-un proces de revendicare, l-a abordat pe avocatul apărării, prezentându-i documentele originale, prin care se demonstrează că doamna Grosz-Weisz a vândut terenul către Forestiera Nadăş. În baza acestor documente originale, s-a încercat revizuirea Hotărârii din 2006. S-au făcut cereri la Parchet pentru ca acesta să se sesizeze din oficiu şi să promoveze revizuirea, la Romsilva, la Comisia Judeţeană şi la Comisia Locală. Cele patru cereri au avut următoarele soluţionări: comisia locală a refuzat să facă revizuirea, primarul Nadăşului, suspectat de non-combat de către localnici, spunând că nu este necesar acest lucru deoarece l-a făcut comisia judeţeană, forul superior. Parchetul a făcut revizuire, dar la primul termen şi-a retras cererea, după cum spun gurile rele, la ordin primit de la Bucureşti. Singurele instituţii care au mers umăr la umăr cu românii din Nadăş au fost; Romsilva, care a făcut un dosar de revizuire profesional, pe cinci capitole, de dovedire a nulităţii hotărârii judecătoreşti din 2006 şi Comisia Judeţeană. Revizuirea a fost respinsă în fond, iar în sentinţă se constată că respingerea nu este motivată de judecătoarea Floriţa Boloş. La câteva săptămâni distanţă, judecătoarea Boloş a fost arestată pentru luare de mită într-un alt dosar.
Baronul Urany si-a pierdut averea la carti
Alte cazuri interesante intalnim in judetul Salaj. De exemplu, la Galgau, urmasii baronului Urany, care traiesc in Ungaria, isi cer inapoi proprietatile, adica fabrica de spirt, castelul, o moara, 8 hectare de teren agricol si cateva hectare de padure. Comisia locala a respins insa cererea. “Baronul Urany si-a pierdut averea la poker. Avem acte prin care Tribunalul Regal constata juridic ca nobilul si-a jucat domeniul la carti”, ne-a declarat primarul din Galgau. Mai mult, a adaugat edilul, baronul a fost declarat tradator de tara in 1945, sub acuzatia de colaborare cu Germania hitlerista.
Doua certificate de nastere pentru varul Simon
Simon Bella revendica tot satul Rus din judetul Salaj. Domeniul Simon inseamna 300 hectare de pasune, 100 hectare de padure, o moara, cladiri, grajduri. Comisia locala a respins solicitarea. Motivul: “Nobilul Simon a vandut tot in 1948, inainte de nationalizare. Cand au venit comunistii, acesta s-a speriat si a dat tot. A obtinut o suma buna si a plecat afara”, ne-a declarat primarul din localitatea Rus. Mai mult, acesta a afirmat ca urmasul nu avea dreptul legal sa inainteze o notificare pentru ca nu este cetatean roman, ci cetatean german.
Varul lui Simon Bella, Simon Lajos, a avut insa castig de cauza. El a introdus o cerere de revendicare in localitatea Poiana Blenchii, judetul Salaj. A cerut 400 hectare padure si 50 hectare de teren arabil. Le-a primit, desi primarul s-a opus. Edilul din aceasta localitate a declarat ca Simon Lajos ar fi falsificat acte. “Asa-zisul mostenitor a prezentat la dosar doua certificate de nastere. Mai intai pe numele de Simon, apoi pe numele de Sabo. O data s-a nascut la Gherta Mica, alta data la Turt, amandoua localitatile din Satu Mare. Extrasul de carte funciara este falsificat. Acest extras este autentificat cu o stampila cu Partidul Micilor Proprietari si al Liberei Initiative”, a spus primarul.
In judetul Cluj, cele mai importante dosare de retrocedare au fost respinse
Astfel, in zona Belis, familia Urmanzky a revendicat 2.000 de hectare de padure. Comisia judeteana a votat impotriva, pe motiv ca acest nobil ungur a fost expropriat in urma reformei agricole din 1921-1926, iar padurea Urmanzky a fost impartita la mai multe comune din Cluj si Alba. In urma legilor de retrocedare, comunitatile locale si-au primit inapoi bunurile confiscate de comunisti, fiindca la momentul reformei amintite au primit acte de proprietate pentru aceste paduri.
Familia Andrasy a revendicat 10.000 de hectare de padure pe Valea Ierii. Cererea a fost respinsa de comisia judeteana Cluj. 14 comune au fost improprietarite in 1945 in urma exproprierii domeniului Andrasy. In judetul Cluj, familia Mikes (cu mostenitori in Ungaria si Austria) si-a recuperat cele 224 hectare de padure din comuna Floresti. Comisia judeteana Cluj a mai retrocedat domeniul Siling, din comuna Alunis, care cuprinde 120 hectare de padure si 40 hectare de teren arabil, si domeniul Kerekes, in regiunea Taga, insemnand 100 hectare de padure, inclusiv un lac de cateva hectare.
Domeniul Wesselenyi se intinde pe doua judete
In curs de solutionare se afla dosarul de retrocedare a domeniului Wesselenyi, care se intinde in judetele Salaj si Satu Mare. Baronul Nicolae Wesselenyi a fost membru al Curtii Aulice Transilvane si membru al Camerei Magnatilor de la Budapesta. Spre sfarsitul vietii a incercat sa se impace cu romanii din Ardeal, dupa ce toata viata a militat impotriva drepturilor acestora. Mostenitorii baronului sunt patru stranepoti. Demersurile pentru retrocedare au fost facute de una dintre stranepoate, Eva Eanicicau, care locuieste in Satu Mare. Domeniul se afla la Jibou (Salaj) si este format dintr-un castel si 40 de hectare de padure. In anii ’90, mostenitorii au primit despagubiri de 300 milioane lei in urma unui proces castigat. Dupa aparitia Legii 247/2005, familia Wesselenyi a introdus o notificare pentru recuperarea tuturor bunurilor. Comisia locala Jibou a decis retrocedarea castelului, unde acum functioneaza Palatul Copiilor. A fost respinsa insa restituirea gradinii botanice (care are o intindere de 4 hectare) ce imprejmuieste castelul deoarece este un domeniu de interes public, unde s-au facut investitii masive, in special in sere si cupole cu tehnologie de ultima generatie. Urmasii lui Wesselenyi si-au mai primit inapoi si castelul de la Mediesu Aurit (Satu Mare), unde interiorul este imbracat in aur, si domeniul din jur, reprezentand 50 de hectare de padure. Au fost retrocedate acestei familii si zeci de hectare de padure la Mirsid (Salaj). Urmasii mai revendica doua strazi din Jibou, pentru care Fondul Proprietatea va acorda despagubiri.
Controverse privind domeniul Banffy
Mari controverse sunt si in privinta domeniului de la Rohia (Maramures). Castelul din aceasta localitate (unde acum functioneaza o scoala comunala) a fost construit prin secolul XVIII de catre contele Banffy. Domeniul face obiectul a patru dosare de restituire a cate 60 hectare de padure fiecare. In cadrul comisiei locale exista o controversa legata de acest caz. Disputele au ca puncte de plecare informatia, inca neconfirmata, ca, prin 1940, baronul Banffy ar fi vandut castelul si domeniul sau unui domn Archos, un ungur care a venit din SUA si s-a stabilit cu familia in Romania. Alte documente sustin faptul ca baronul si-ar fi vandut tot prin 1940 bunurile oamenilor din sat, insa fara sa fi avut loc intabularea.
Domeniul Teleki, cerut pe bucati
Domeniul Teleki este unul dintre cele mai mari din Ardeal. Proprietatea a apartinut contelui Adam Teleki, membru in guvernul Ungariei in perioada hortysta. In 1945, Teleki a fost considerat tradator de tara, insa nu au existat acte care sa demonstreze exproprierea bunurilor sale. Mostenitorii contelui si-au revendicat bunurile, intinse pe mai multe judete: Maramures, Mures, Salaj. Teleki a primit castelul de la Gornesti (Mures) in urma unei decizii judecatoresti, dar si o parte din fostele sale proprietati, reprezentand 100 hectare de padure si 100 hectare de teren arabil. La Gornesti a fost “curia” familiei Teleki, adica unitatea administrativa a domeniului. In castelul Gornesti functioneaza in prezent un spital de copii bolnavi de TBC, spital care se va muta intr-o unitate militara dezafectata. Urmasii contelui si-au recuperat si domeniul Stoiceni (Maramures). Au fost retrocedate si apele minerale din zona (exploatate de pe vremea imparatesei Maria Tereza) unde functioneaza o linie de captare si imbuteliere. Un alt castel al familiei Teleki, impreuna cu 10 hectare de teren se afla la Satulung (Maramures) si a ajuns in proprietatea omului de afaceri baimarean Mircea Maries. Aici vor fi construite un hotel, o piscina, un domeniu de calarie, terenuri de sport. Viceprimarul din Satulung ne-a declarat ca familia Teleki nu si-a revendicat castelul, el fiind vandut de Consiliul Local omului de afaceri. Nici domeniul de la Coltau, reprezentand un castel, dependintele si cateva hectare de teren, nu a fost cerut de Teleki, aici organizandu-se in fiecare an festivalul dedicat poetului Sandor Petofi. In schimb, Teleki solicita retrocedarea bunurilor de la Ardusad (Maramures), unde este vorba despre peste 100 hectare de padure. Pentru recuperarea proprietatilor revendicate (nu toate cele pe care le-a detinut), familia Teleki are pe rol peste 20 de procese.
Domeniul familiei contelui Bethlen se intinde in localitatea Beclean (Bistrita) pe 100 hectare de padure, alte 44 hectare de teren aflandu-se pe terenul hergheliei din aceasta localitate. Comisia judeteana de restituire a proprietatilor a decis retrocedarea bunurilor familiei Bethlen. Cea mai mare retrocedare din judetul Bistrita este a familiei Aurel Milea, care a primit 320 hectare de padure.
Mari controverse in Mures
O situatie aparte o reprezinta dosarul retrocedarilor familiilor Banffy, Bethlen si Kemeny din judetul Mures. Comisia judeteana Mures a respins cererea de notificare a celor trei nobili, motivand ca averile acestora au fost confiscate in 1945 de statul roman. Cu putin timp inainte de sfarsitul razboiului, statul roman a dat o lege (Legea CASBI) prin care erau expropriati cei considerati inamici ai Romaniei de catre autoritatile acelor vremuri. Urmasii celor trei familii au dat in judecata comisia judeteana Mures, considerand ca ei au ramas proprietari pe terenurile lor si ca statul doar le-ar fi administrat bunurile dupa votarea Legii CASBI, nicidecum nu le-ar fi expropriat.
Comisia judeteana Mures se apara invocand legislatia statului roman la vremea respectiva. Mai exact, Legea CASBI ar fi luat masuri impotriva celor considerati tradatori de tara, iar fundamentele care au stat atunci la baza acestei legi nu au disparut.
Daca vor castiga procesele, mostenitorii celor trei familii vor primi mai bine de jumatate din padurile muresene.rompress.info
http://www.rompress.info/mii-de-hectare-de-teren-din-transilvania-retrocedate-fraudulos-latifundiarilor-unguri/
Harta recuperărilor frauduloase, despăgubite de statul român după Unirea de la 1918, arată ca un puzzle ce demonstrează atacul unei mafii asupra statului român şi a unei mari părţi a populaţiei din Transilvania. Procurori, judecători, fucţionari publici, primari, corupţi toţi până-n măduva oaselor, elemente ale sistemului mafiot, au pus umărul la ceea ce se poate numi Marele Jaf din Transilvania.
Optanţii unguri, foşti latifundiari, despăgubiţi de statul român
Profesorul universitar Ioan Sabău-Pop atrage atenția că “retrocedările care au loc în prezent în Ardeal oferă ungurilor terenuri care au fost cumpărate de statul român”. România restituie proprietăți pentru care s-au plătit deja despăgubiri grele în urma reformei agrare.
După tratatul de la Trianon din 4 aprilie 1920, părțile fostului Imperiu Habsburgic au revenit statelor succesoare care au preluat proprietățile și alte active aparținând monarhiei austriece, precum și sarcinile și obligațiile aferente ale acestor părți. Locuitorii Transilvaniei au intrat atunci în spațiul de suveranitate al României devenind cetățeni români. Printre aceștia se numărau sași, șvabi, slovaci, sârbi și secui. Cetățenii unguri, proprietari de pământ în Transilvania, au respins procesul și au optat pentru a pleca în Ungaria sau alte țări în care aveau proprietăți.
Prin procesul optanţilor din perioada interbelică (încheiat în 1930) proprietarii maghiari din Transilvania ale căror terenuri au fost expropriate au fost despăgubiţi. Există un tratat de prietenie din 1954 prin care Ungaria şi România se obligă reciproc să renunţe la cereri de despăgubire. Tratatul respectiv a fost folosit de Budapesta atunci când statul român a deschis subiectul moştenirii Gojdu – ce mai vreţi, nu aţi spus că gata cu despăgubirile între noi? Pe de altă parte, ungurii au dat-o la întors: retrocedările din Transilvania au fost făcute pentru persoane private şi instituţii religioase – adică nu se aplică tratatul din 1954. Ar fi interesant de văzut în câte cazuri instanţele româneşti au procedat la retrocedare integrală care s-a referit la exproprierile din 1921.
“Aşadar, latifundiarii maghiari au fost despăgubiți pentru exproprieri, iar reforma agrară pentru Transilvania, Banat și Crișana (Legea din 28 iulie 1921), a dus la împroprietărirea fără discriminare a familiilor sărace, a orfanilor de război, veteranilor, răniților și nu numai”, a explicat profesorul şi avocatul Ioan Sabău-Pop.
Cât a plătit România ca să răscumpere Transilvania de la grofi
De reţinut că în urma procesului „optanţilor unguri”, România a plătit în franci, aur şi coroane aur, echivalentul a 3,2 tone aur de 24 karate şi a dispus în plus ca despăgubirile de război datorate de Ungaria pentru România să fie vărsate la fondurile de despăgubiri pentru optanţii unguri.
Acest contencios a fost judiciar închis prin plata drepturilor de către România între anii 1927 – 1932. Astfel, ceea ce face Statul Român în zilele noastre, restituind încă o dată acele proprietăţi urmaşilor grofilor şi conţilor unguri, este o imensă greşeală.
Originea greşelilor multiple, chiar cu complicităţi suspecte o găsim cu evidenţă la autorităţile administrative care „au pus în aplicare legislaţia de restituire” stufoasă şi interpretabilă. S-au dat titluri de proprietate şi hotărâri judecătoreşti de mii de hectare, de parcă ar fi fost beţe de chibrituri, fără responsabilitatea funcţiei şi fără maturitatea celor care au făcut-o, cu consecinţe negative ireparabile. Spaţiul nu permite, dar putem exemplifica cu date şi documente ale vremii din care rezultă că Statul Român a plătit despăgubiri prin două Fonduri agrare de creanţe înfiinţate prin Protocoale internaţionale, fonduri înfiinţate în Franţa (Bâlle) şi Elveţia (Geneva). Documentele se găsesc în arhive, emană de la autorităţile de atunci, Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Banca Naţională şi hotărâri ale Comisiunilor reformelor agrare din judeţe, precum şi din hotărâri ale justiţiei române şi arhiva Tribunalului de mare instanţă de la Paris (în privinţa arbitrajului cu optanţii care a avut loc la Paris).
“Este necesar să se acţioneze cu rapiditate şi decisiv pentru dezvăluirea acestor documente, cercetarea arhivelor în special din străinătate, de a fi recunoscute încă odată efectele împroprietăririlor în urma Reformelor agrare din anul 1921 şi celei din 1945, aşezarea Statului Român în drepturile sale. Altminteri ne întoarcem, cel puţin în Transilvania, la fizionomia proprietăţii din secolul XIX – lea, ca şi cum în ultimele două secole nu s-ar fi întâmplat nimic”, a precizat profesorul Ioan Sabău-Pop.
Cîteva cazuri de retrocedări sunt reprezentative pentru modul fraudulos în care se încearcă recuperarea unor mari suprafeţe de teren de către descendenţii nobililor unguri care de fapt nu mai au azi niciun fel de drept asupra vechilor moşii pe care latifundiarii unguri le-au deţinut cândva.
Potrivit unor studii aparute la Budapesta privind retrocedarile din Ardeal, o treime din Transilvania este revendicata de baroni, conti, duci maghiari, detinatori ai unor mari proprietati inainte de 1945, in special in zona centrala a Ardealului. Ei erau concentrati in judetele Cluj, Mures, Salaj, Bistrita, dar si in Maramures.
Au aparut insa si numeroase cazuri de falsi mostenitori, cu documente fabricate, bastarzi care dubleaza cererile urmasilor legali sau mostenitori ai unor proprietati vandute inainte de 1945 din diferite motive.
Cazul Nadăş, satul furat cu totul
În anul 2006, soţii Colţeu, pretinşi moştenitori ai unei evreice, Mairowitz, fac o plângere în instanţă pentru a li se reconstitui dreptul de proprietate asupra satului Nadăş (în proporţie de 90%). Mai precis, un teritoriu de 8.700 de hectare, cuprinzând păduri, fâneţe, păşuni, cabane, cimitir, biserică, vatra satului, case…, în contradictoriu cu Romsilva, comisiile locale şi judeţene de aplicare fond funciar. Sătenii nu ştiau nimic, practic nu existau, procesul se purta „deasupra” lor. Familia Colţeu a câştigat într-un singur (!?) termen de judecată în martie 2006. Hotărârea a fost apoi anulată printr-un recurs iniţiat de Romsilva şi Comisia Judeţeană. Apoi, s-a făcut contestaţie în anulare şi doi judecători din trei – culmea, cel care s-a opus a fost un judecător de etnie maghiară, care n-a vrut să participe la această potlogărie – au admis această contestaţie.
În 2009 – fără cadastru!!! -, s-a făcut intabularea acestor terenuri în cartea funciară prin Judecătoria Ineu. „ Proprietarii” au început să execute terenurile, în prima fază pe cele extravilane, în baza respectivei intabulări. De ce? Anual, APIA le plăteşte peste 800.000 de euro pentru aceste terenuri. În pădure şi-au făcut ocol silvic privat unde exploatează 5.000 de hectare, s-au împroprietărit cu cabane şi au deschis un fond de vânătoare unde vine suspect de des primarul Aradului, Gheorghe Falcă.
„Manevra”, arborele „ginecologic” şi descâlcirea iţelor
Această doamnă Mairowitz (Szerenyi) , pe care soţii Colţeu ar fi îngrijit-o, devenind legatari testamentari, e menţionată într-un testament suspect al altei doamne, Weisz-Grosz, care în ‘55 a decedat în Israel şi a redactat un alt testament, totul fiind de fapt „o nepoată a unei mătuşi a străbunicii care era rudă cu un neica văr, noi fiind cei care i-am dus o ciorbă nepoatei”, o brambureală descifrată de doamna avocat Coroiu.
Chiar şi la o eventuală despăgubire, ar fi fost în joc o mică fracţiune – practic din mai nimic – din ceea ce se solicita. Terenul, la 1918, era proprietatea grofului. Reforma agrară din 1921 până la 1939 a făcut ca 4.000 de hectare să fie răscumpărate de statul român, dându-se bani grei pentru teren, restul de 4.700 de hectare fiind vândut firmei Forestiera Nadăş. După moartea grofului Grosz, n-au existat moştenitori, astfel încât terenul a devenit proprietatea firmei „Forestiera”, controlată de un român pe nume Micloşi. Au mai existat şi acţiuni, care, gradual, au fost vândute tot lui Micloşi. Apoi, Forestiera a fost naţionalizată, patrimoniul societăţii a trecut în proprietatea statului, iar în astfel de situaţii, gen Malaxa sau Auschnitz (cel mai mare acţionar la Fondul Proprietatea), cel mult, puteau să ceară despăgubiri pe calea Fondului. Dar aici vorbim de moştenitorii lui Micloşi, care n-au nicio legătură cu familia Colţeu.
Nebunia
După executările silite demarate de soţii Colţeu, şi în urma scandalului creat, nepoata lui Micloşi, cea îndreptăţită eventual într-un proces de revendicare, l-a abordat pe avocatul apărării, prezentându-i documentele originale, prin care se demonstrează că doamna Grosz-Weisz a vândut terenul către Forestiera Nadăş. În baza acestor documente originale, s-a încercat revizuirea Hotărârii din 2006. S-au făcut cereri la Parchet pentru ca acesta să se sesizeze din oficiu şi să promoveze revizuirea, la Romsilva, la Comisia Judeţeană şi la Comisia Locală. Cele patru cereri au avut următoarele soluţionări: comisia locală a refuzat să facă revizuirea, primarul Nadăşului, suspectat de non-combat de către localnici, spunând că nu este necesar acest lucru deoarece l-a făcut comisia judeţeană, forul superior. Parchetul a făcut revizuire, dar la primul termen şi-a retras cererea, după cum spun gurile rele, la ordin primit de la Bucureşti. Singurele instituţii care au mers umăr la umăr cu românii din Nadăş au fost; Romsilva, care a făcut un dosar de revizuire profesional, pe cinci capitole, de dovedire a nulităţii hotărârii judecătoreşti din 2006 şi Comisia Judeţeană. Revizuirea a fost respinsă în fond, iar în sentinţă se constată că respingerea nu este motivată de judecătoarea Floriţa Boloş. La câteva săptămâni distanţă, judecătoarea Boloş a fost arestată pentru luare de mită într-un alt dosar.
Baronul Urany si-a pierdut averea la carti
Alte cazuri interesante intalnim in judetul Salaj. De exemplu, la Galgau, urmasii baronului Urany, care traiesc in Ungaria, isi cer inapoi proprietatile, adica fabrica de spirt, castelul, o moara, 8 hectare de teren agricol si cateva hectare de padure. Comisia locala a respins insa cererea. “Baronul Urany si-a pierdut averea la poker. Avem acte prin care Tribunalul Regal constata juridic ca nobilul si-a jucat domeniul la carti”, ne-a declarat primarul din Galgau. Mai mult, a adaugat edilul, baronul a fost declarat tradator de tara in 1945, sub acuzatia de colaborare cu Germania hitlerista.
Doua certificate de nastere pentru varul Simon
Simon Bella revendica tot satul Rus din judetul Salaj. Domeniul Simon inseamna 300 hectare de pasune, 100 hectare de padure, o moara, cladiri, grajduri. Comisia locala a respins solicitarea. Motivul: “Nobilul Simon a vandut tot in 1948, inainte de nationalizare. Cand au venit comunistii, acesta s-a speriat si a dat tot. A obtinut o suma buna si a plecat afara”, ne-a declarat primarul din localitatea Rus. Mai mult, acesta a afirmat ca urmasul nu avea dreptul legal sa inainteze o notificare pentru ca nu este cetatean roman, ci cetatean german.
Varul lui Simon Bella, Simon Lajos, a avut insa castig de cauza. El a introdus o cerere de revendicare in localitatea Poiana Blenchii, judetul Salaj. A cerut 400 hectare padure si 50 hectare de teren arabil. Le-a primit, desi primarul s-a opus. Edilul din aceasta localitate a declarat ca Simon Lajos ar fi falsificat acte. “Asa-zisul mostenitor a prezentat la dosar doua certificate de nastere. Mai intai pe numele de Simon, apoi pe numele de Sabo. O data s-a nascut la Gherta Mica, alta data la Turt, amandoua localitatile din Satu Mare. Extrasul de carte funciara este falsificat. Acest extras este autentificat cu o stampila cu Partidul Micilor Proprietari si al Liberei Initiative”, a spus primarul.
In judetul Cluj, cele mai importante dosare de retrocedare au fost respinse
Astfel, in zona Belis, familia Urmanzky a revendicat 2.000 de hectare de padure. Comisia judeteana a votat impotriva, pe motiv ca acest nobil ungur a fost expropriat in urma reformei agricole din 1921-1926, iar padurea Urmanzky a fost impartita la mai multe comune din Cluj si Alba. In urma legilor de retrocedare, comunitatile locale si-au primit inapoi bunurile confiscate de comunisti, fiindca la momentul reformei amintite au primit acte de proprietate pentru aceste paduri.
Familia Andrasy a revendicat 10.000 de hectare de padure pe Valea Ierii. Cererea a fost respinsa de comisia judeteana Cluj. 14 comune au fost improprietarite in 1945 in urma exproprierii domeniului Andrasy. In judetul Cluj, familia Mikes (cu mostenitori in Ungaria si Austria) si-a recuperat cele 224 hectare de padure din comuna Floresti. Comisia judeteana Cluj a mai retrocedat domeniul Siling, din comuna Alunis, care cuprinde 120 hectare de padure si 40 hectare de teren arabil, si domeniul Kerekes, in regiunea Taga, insemnand 100 hectare de padure, inclusiv un lac de cateva hectare.
Domeniul Wesselenyi se intinde pe doua judete
In curs de solutionare se afla dosarul de retrocedare a domeniului Wesselenyi, care se intinde in judetele Salaj si Satu Mare. Baronul Nicolae Wesselenyi a fost membru al Curtii Aulice Transilvane si membru al Camerei Magnatilor de la Budapesta. Spre sfarsitul vietii a incercat sa se impace cu romanii din Ardeal, dupa ce toata viata a militat impotriva drepturilor acestora. Mostenitorii baronului sunt patru stranepoti. Demersurile pentru retrocedare au fost facute de una dintre stranepoate, Eva Eanicicau, care locuieste in Satu Mare. Domeniul se afla la Jibou (Salaj) si este format dintr-un castel si 40 de hectare de padure. In anii ’90, mostenitorii au primit despagubiri de 300 milioane lei in urma unui proces castigat. Dupa aparitia Legii 247/2005, familia Wesselenyi a introdus o notificare pentru recuperarea tuturor bunurilor. Comisia locala Jibou a decis retrocedarea castelului, unde acum functioneaza Palatul Copiilor. A fost respinsa insa restituirea gradinii botanice (care are o intindere de 4 hectare) ce imprejmuieste castelul deoarece este un domeniu de interes public, unde s-au facut investitii masive, in special in sere si cupole cu tehnologie de ultima generatie. Urmasii lui Wesselenyi si-au mai primit inapoi si castelul de la Mediesu Aurit (Satu Mare), unde interiorul este imbracat in aur, si domeniul din jur, reprezentand 50 de hectare de padure. Au fost retrocedate acestei familii si zeci de hectare de padure la Mirsid (Salaj). Urmasii mai revendica doua strazi din Jibou, pentru care Fondul Proprietatea va acorda despagubiri.
Controverse privind domeniul Banffy
Mari controverse sunt si in privinta domeniului de la Rohia (Maramures). Castelul din aceasta localitate (unde acum functioneaza o scoala comunala) a fost construit prin secolul XVIII de catre contele Banffy. Domeniul face obiectul a patru dosare de restituire a cate 60 hectare de padure fiecare. In cadrul comisiei locale exista o controversa legata de acest caz. Disputele au ca puncte de plecare informatia, inca neconfirmata, ca, prin 1940, baronul Banffy ar fi vandut castelul si domeniul sau unui domn Archos, un ungur care a venit din SUA si s-a stabilit cu familia in Romania. Alte documente sustin faptul ca baronul si-ar fi vandut tot prin 1940 bunurile oamenilor din sat, insa fara sa fi avut loc intabularea.
Domeniul Teleki, cerut pe bucati
Domeniul Teleki este unul dintre cele mai mari din Ardeal. Proprietatea a apartinut contelui Adam Teleki, membru in guvernul Ungariei in perioada hortysta. In 1945, Teleki a fost considerat tradator de tara, insa nu au existat acte care sa demonstreze exproprierea bunurilor sale. Mostenitorii contelui si-au revendicat bunurile, intinse pe mai multe judete: Maramures, Mures, Salaj. Teleki a primit castelul de la Gornesti (Mures) in urma unei decizii judecatoresti, dar si o parte din fostele sale proprietati, reprezentand 100 hectare de padure si 100 hectare de teren arabil. La Gornesti a fost “curia” familiei Teleki, adica unitatea administrativa a domeniului. In castelul Gornesti functioneaza in prezent un spital de copii bolnavi de TBC, spital care se va muta intr-o unitate militara dezafectata. Urmasii contelui si-au recuperat si domeniul Stoiceni (Maramures). Au fost retrocedate si apele minerale din zona (exploatate de pe vremea imparatesei Maria Tereza) unde functioneaza o linie de captare si imbuteliere. Un alt castel al familiei Teleki, impreuna cu 10 hectare de teren se afla la Satulung (Maramures) si a ajuns in proprietatea omului de afaceri baimarean Mircea Maries. Aici vor fi construite un hotel, o piscina, un domeniu de calarie, terenuri de sport. Viceprimarul din Satulung ne-a declarat ca familia Teleki nu si-a revendicat castelul, el fiind vandut de Consiliul Local omului de afaceri. Nici domeniul de la Coltau, reprezentand un castel, dependintele si cateva hectare de teren, nu a fost cerut de Teleki, aici organizandu-se in fiecare an festivalul dedicat poetului Sandor Petofi. In schimb, Teleki solicita retrocedarea bunurilor de la Ardusad (Maramures), unde este vorba despre peste 100 hectare de padure. Pentru recuperarea proprietatilor revendicate (nu toate cele pe care le-a detinut), familia Teleki are pe rol peste 20 de procese.
Domeniul familiei contelui Bethlen se intinde in localitatea Beclean (Bistrita) pe 100 hectare de padure, alte 44 hectare de teren aflandu-se pe terenul hergheliei din aceasta localitate. Comisia judeteana de restituire a proprietatilor a decis retrocedarea bunurilor familiei Bethlen. Cea mai mare retrocedare din judetul Bistrita este a familiei Aurel Milea, care a primit 320 hectare de padure.
Mari controverse in Mures
O situatie aparte o reprezinta dosarul retrocedarilor familiilor Banffy, Bethlen si Kemeny din judetul Mures. Comisia judeteana Mures a respins cererea de notificare a celor trei nobili, motivand ca averile acestora au fost confiscate in 1945 de statul roman. Cu putin timp inainte de sfarsitul razboiului, statul roman a dat o lege (Legea CASBI) prin care erau expropriati cei considerati inamici ai Romaniei de catre autoritatile acelor vremuri. Urmasii celor trei familii au dat in judecata comisia judeteana Mures, considerand ca ei au ramas proprietari pe terenurile lor si ca statul doar le-ar fi administrat bunurile dupa votarea Legii CASBI, nicidecum nu le-ar fi expropriat.
Comisia judeteana Mures se apara invocand legislatia statului roman la vremea respectiva. Mai exact, Legea CASBI ar fi luat masuri impotriva celor considerati tradatori de tara, iar fundamentele care au stat atunci la baza acestei legi nu au disparut.
Daca vor castiga procesele, mostenitorii celor trei familii vor primi mai bine de jumatate din padurile muresene.rompress.info
http://www.rompress.info/mii-de-hectare-de-teren-din-transilvania-retrocedate-fraudulos-latifundiarilor-unguri/
Vezi și
Romania traiește , încă , din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă
Europa privită din viitor
Hrana vie
Planurile in derulare sunt o munca in progres, veche de sute de ani
Duda a pus mâna pe Casa Regală
Nu poti multiplica bogatia divizand-o !
Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg
În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.
Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL
Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul
Fii propriul tău nutriționist
Maya ramane o civilizatie misterioasa
Slăbești daca esti motivat
Serbet de ciocolata
Medicament retras - folosit în diabet
Brexit-ul - Spaima Europei
Virusul Misterios
Sistemele solare - apă caldă
Aparitia starii de insolventa
TRUMP ESTE PRESEDINTE
Despre islamizarea Europei. O publicăm integral. Și fără comentarii.
Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici
Jaful mileniului: În Transilvania se retrocedează pământul cumpărat de România de la grofi și dat unor români la reforma agrară. Sate întregi, evacuate cu tot cu cimitire
“Optanții ungurii” sunt latifundiarii maghiari din Transilvania care după Tratatul de la Trianon au optat pentru cetățenia maghiară. Cu pământul acestora au fost împroprietărite familiile sărace transilvănene. România le-a plătit despăgubiri consistente, a cumpărat practic pământul grofilor, la prețul pieței. Statul român a renunțat la despăgubirile de război, pe care trebuia să le încaseze de la Ungaria. Țara vecină urma să plătească despăgubiri grofilor, din aceste sume. În plus, a achitat grofilor sume echivalente a 3,2 tone de aur de 24 carate. Profesorul universitar Ioan Sabău-Pop atrage atenția că retrocedările care au loc în prezent în Ardeal oferă ungurilor terenuri care au fost cumpărate de statul român. Autoritățile române trebuie să iasă din indolență și să respingă trașant revendicările fără fundament ale maghiarilor. Altfel, cu complicitatea lor, România restituie proprietăți pentru care s-au plătit deja despăgubiri grele în urma reformei agrare.
foto: ciaoromania.com
După tratatul de la Trianon din 4 aprilie 1920, părțile fostului Imperiu Habsburgic au revenit statelor succesoare care au preluat proprietățile și alte active aparținând monarhiei austriece, precum și sarcinile și obligațiile aferente ale acestor părți. Locuitorii Transilvaniei au intrat atunci în spațiul de suveranitate al României devenind cetățeni români. Printre aceștia se numărau sași, șvabi, slovaci, sârbi și secui. Cetățenii unguri, proprietari de pământ în Transilvania, au respins procesul și au optat pentru a pleca în Ungaria sau alte țări în care aveau proprietăți.
Psihoza hungaristă şi superioritatea rasei maghiare din Ungaria de dinainte de Trianon a fost întreţinută şi impusă de circa 300 de familii pretinse nobiliare, oprimând foarte crunt celelalte populaţii care reprezentau circa 70% din locuitorii Ungariei istorice pentru care românii au fost supuşi unui proces sistematic de oprimare economică şi naţională printr-o politică de maghiarizare susţinută.
În fine, cei deveniţi „optanţi”, circa 200 de familii cu ramificaţiile lor, deţineau prin spoliere seculară averi imense şi în Transilvania, în principal latifundiare. La lucrările Conferinţei de Pace de la Paris care au precedat Tratatul, Guvernul Ungariei a pretins că familiile nobiliare deţin 80% din proprietăţile Transilvaniei şi sunt motorul economic al provinciei, motiv pentru care trebuie alipită Ungariei, a explicat pentru DeCe News avocatul Ioan Sabău.
Latifundiarii maghiari au fost despăgubiți pentru exproprieri, iar reforma agrară pentru Transilvania, Banat și Crișana (Legea din 28 iulie 1921), a dus la împroprietărirea fără discriminarea familiilor sărace, a orfanilor de război, veteranilor, răniților și nu numai.
A urmat o presiune imensă și susținută a grupurilor maghiare revizioniste, o luptă dusă pe arenele diplomației internaționale pentru hrănirea visului de reîntregire a Ungariei.
Optanţii unguri, prin exponentul lor, Guvernul Ungariei, instaurat după alungarea „Ciumei Roşii” a lui Bela Kun de către armata română la 4 – 19 august 1919, au făcut lobby şi presiuni bine concertate, ani de-a rândul, la toate forurile politice interne şi internaţionale, inclusiv în Liga Naţiunilor. Au cerut să li se aplice prin Reformă un regim preferenţial, în sensul să rămână suprafeţe mari neexpropriate cât şi cuantumul despăgubirilor la sume exorbitante pentru că ei au pierdut Transilvania şi li se cuvine un tratament privilegiat pe care l-au avut dintotdeauna.
După Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, cercurile ungureşti revizioniste pe fondul chestiunii de a manipula opinia publică mondială în problema Ungariei au demarat un mecanism procesual generalizat. „Procesul optanţilor a fost deci o extraordinar de dibace încercare a cercurilor revizioniste de a ţine în şah opinia publică mondială timp cât mai îndelungat pe tema Ungariei, pentru a câştiga simpatia lumii pentru realizarea visurilor de refacere a Ungariei” (Onosifor Ghibu)
Greșeala lui Titulescu, plătită până în ziua de azi
Ioan Sabău-Pop vorbește despre greșeala diplomatului Nicolae Titulescu de a accepta disputa cu maghiarii la Liga Națiunilor și, pe cale de consecință, la Tribunalul de mare Instanță de la Paris. Decizia politicianului român, spune avocatul, a deschis o cutie a Pandorei cu blocaje politice și costuri imense care-și revarsă efectele până în prezent. Profesorul amintește aici de reacțiile Cehoslovaciei și Iugoslaviei, care au refuzat orice tratative cu optanții și statul maghiar, pe motiv că problema reformei agrare din țările lor reprezintă o chestiune de politică internă și ține de suveranitatea fiecărui stat.
În continuare, dl. Ioan Sabău-Pop, despre revendicările din prezent ale maghiarilor și impasibilitatea autorităților române.
Cât a plătit România ca să răscumpere Transilvania de la grofi
De reţinut că în urma procesului „optanţilor unguri”, România a plătit în franci, aur şi coroane aur, echivalentul a 3,2 tone aur de 24 karate şi a dispus în plus ca despăgubirile de război datorate de Ungaria pentru România să fie vărsate la fondurile de despăgubiri pentru optanţii unguri.
Acest contencios a fost judiciar închis prin plata drepturilor de către România între anii 1927 – 1932. Astfel, ceea ce face Statul Român în zilele noastre, restituind încă o dată acele proprietăţi urmaşilor grofilor şi conţilor unguri este o imensă greşeală.Greşeala provine din mai multe direcţii. Legiferarea stufoasă şi ambiguă ex. Legea nr. 247/2005, asumată prin răspunderea guvernamentală a coaliţiei de atunci, cu proiect adus în mapă din Budapesta urmată de HG nr. 890/2005 şi cauzată de eroarea politică imensă, generată de prostie sau trădare au dus la acest jaf naţional fără precedent. În celelalte state foste socialiste, inclusiv Ungaria, nu s-a restituit nimic foştilor proprietari români.Originea greşelilor multiple, chiar cu complicităţi suspecte o găsim cu evidenţă la autorităţile administrative care „au pus în aplicare legislaţia de restituire” stufoasă şi interpretabilă.S-au dat titluri de proprietate şi hotărâri judecătoreşti de mii de hectare, de parcă ar fi fost beţe de chibrituri, fără responsabilitatea funcţiei şi fără maturitatea celor care au făcut-o, cu consecinţe negative ireparabile.Spaţiul nu permite, dar putem exemplifica cu date şi documente ale vremii din care rezultă că Statul Român a plătit despăgubiri prin două Fonduri agrare de creanţe înfiinţate prin Protocoale internaţionale, fonduri înfiinţate în Franţa (Bâlle) şi Elveţia (Geneva). Documentele se găsesc în arhive, emană de la autorităţile de atunci, Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Banca Naţională şi hotărâri ale Comisiunilor reformelor agrare din judeţe, precum şi din hotărâri ale justiţiei române şi arhiva Tribunalului de mare instanţă de la Paris (în privinţa arbitrajului cu optanţii care a avut loc la Paris).Este necesar să se acţioneze cu rapiditate şi decisiv pentru dezvăluirea acestor documente, cercetarea arhivelor în special din străinătate, de a fi recunoscute încă odată efectele împroprietăririlor în urma Reformelor agrare din anul 1921 şi celei din 1945, aşezarea Statului Român în drepturile sale.Altminteri ne întoarcem, cel puţin în Transilvania, la fizionomia proprietăţii din secolul XIX – lea, ca şi cum în ultimele două secole nu s-ar fi întâmplat nimic. http://lupuldacicblog.wordpress.com/2013/10/14/jaful-mileniului-in-transilvania-se-retrocedeaza-pamantul-cumparat-de-romania-de-la-grofi-si-dat-unor-romani-la-reforma-agrara-sate-intregi-evacuate-cu-tot-cu-cimitire/
“Optanții ungurii” sunt latifundiarii maghiari din Transilvania care după Tratatul de la Trianon au optat pentru cetățenia maghiară. Cu pământul acestora au fost împroprietărite familiile sărace transilvănene. România le-a plătit despăgubiri consistente, a cumpărat practic pământul grofilor, la prețul pieței. Statul român a renunțat la despăgubirile de război, pe care trebuia să le încaseze de la Ungaria. Țara vecină urma să plătească despăgubiri grofilor, din aceste sume. În plus, a achitat grofilor sume echivalente a 3,2 tone de aur de 24 carate. Profesorul universitar Ioan Sabău-Pop atrage atenția că retrocedările care au loc în prezent în Ardeal oferă ungurilor terenuri care au fost cumpărate de statul român. Autoritățile române trebuie să iasă din indolență și să respingă trașant revendicările fără fundament ale maghiarilor. Altfel, cu complicitatea lor, România restituie proprietăți pentru care s-au plătit deja despăgubiri grele în urma reformei agrare.
foto: ciaoromania.com
După tratatul de la Trianon din 4 aprilie 1920, părțile fostului Imperiu Habsburgic au revenit statelor succesoare care au preluat proprietățile și alte active aparținând monarhiei austriece, precum și sarcinile și obligațiile aferente ale acestor părți. Locuitorii Transilvaniei au intrat atunci în spațiul de suveranitate al României devenind cetățeni români. Printre aceștia se numărau sași, șvabi, slovaci, sârbi și secui. Cetățenii unguri, proprietari de pământ în Transilvania, au respins procesul și au optat pentru a pleca în Ungaria sau alte țări în care aveau proprietăți.
Psihoza hungaristă şi superioritatea rasei maghiare din Ungaria de dinainte de Trianon a fost întreţinută şi impusă de circa 300 de familii pretinse nobiliare, oprimând foarte crunt celelalte populaţii care reprezentau circa 70% din locuitorii Ungariei istorice pentru care românii au fost supuşi unui proces sistematic de oprimare economică şi naţională printr-o politică de maghiarizare susţinută.
În fine, cei deveniţi „optanţi”, circa 200 de familii cu ramificaţiile lor, deţineau prin spoliere seculară averi imense şi în Transilvania, în principal latifundiare. La lucrările Conferinţei de Pace de la Paris care au precedat Tratatul, Guvernul Ungariei a pretins că familiile nobiliare deţin 80% din proprietăţile Transilvaniei şi sunt motorul economic al provinciei, motiv pentru care trebuie alipită Ungariei, a explicat pentru DeCe News avocatul Ioan Sabău.
Latifundiarii maghiari au fost despăgubiți pentru exproprieri, iar reforma agrară pentru Transilvania, Banat și Crișana (Legea din 28 iulie 1921), a dus la împroprietărirea fără discriminarea familiilor sărace, a orfanilor de război, veteranilor, răniților și nu numai.
A urmat o presiune imensă și susținută a grupurilor maghiare revizioniste, o luptă dusă pe arenele diplomației internaționale pentru hrănirea visului de reîntregire a Ungariei.
Optanţii unguri, prin exponentul lor, Guvernul Ungariei, instaurat după alungarea „Ciumei Roşii” a lui Bela Kun de către armata română la 4 – 19 august 1919, au făcut lobby şi presiuni bine concertate, ani de-a rândul, la toate forurile politice interne şi internaţionale, inclusiv în Liga Naţiunilor. Au cerut să li se aplice prin Reformă un regim preferenţial, în sensul să rămână suprafeţe mari neexpropriate cât şi cuantumul despăgubirilor la sume exorbitante pentru că ei au pierdut Transilvania şi li se cuvine un tratament privilegiat pe care l-au avut dintotdeauna.
După Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, cercurile ungureşti revizioniste pe fondul chestiunii de a manipula opinia publică mondială în problema Ungariei au demarat un mecanism procesual generalizat. „Procesul optanţilor a fost deci o extraordinar de dibace încercare a cercurilor revizioniste de a ţine în şah opinia publică mondială timp cât mai îndelungat pe tema Ungariei, pentru a câştiga simpatia lumii pentru realizarea visurilor de refacere a Ungariei” (Onosifor Ghibu)
Greșeala lui Titulescu, plătită până în ziua de azi
Ioan Sabău-Pop vorbește despre greșeala diplomatului Nicolae Titulescu de a accepta disputa cu maghiarii la Liga Națiunilor și, pe cale de consecință, la Tribunalul de mare Instanță de la Paris. Decizia politicianului român, spune avocatul, a deschis o cutie a Pandorei cu blocaje politice și costuri imense care-și revarsă efectele până în prezent. Profesorul amintește aici de reacțiile Cehoslovaciei și Iugoslaviei, care au refuzat orice tratative cu optanții și statul maghiar, pe motiv că problema reformei agrare din țările lor reprezintă o chestiune de politică internă și ține de suveranitatea fiecărui stat.
În continuare, dl. Ioan Sabău-Pop, despre revendicările din prezent ale maghiarilor și impasibilitatea autorităților române.
Cât a plătit România ca să răscumpere Transilvania de la grofi
De reţinut că în urma procesului „optanţilor unguri”, România a plătit în franci, aur şi coroane aur, echivalentul a 3,2 tone aur de 24 karate şi a dispus în plus ca despăgubirile de război datorate de Ungaria pentru România să fie vărsate la fondurile de despăgubiri pentru optanţii unguri.
Acest contencios a fost judiciar închis prin plata drepturilor de către România între anii 1927 – 1932. Astfel, ceea ce face Statul Român în zilele noastre, restituind încă o dată acele proprietăţi urmaşilor grofilor şi conţilor unguri este o imensă greşeală.Greşeala provine din mai multe direcţii. Legiferarea stufoasă şi ambiguă ex. Legea nr. 247/2005, asumată prin răspunderea guvernamentală a coaliţiei de atunci, cu proiect adus în mapă din Budapesta urmată de HG nr. 890/2005 şi cauzată de eroarea politică imensă, generată de prostie sau trădare au dus la acest jaf naţional fără precedent. În celelalte state foste socialiste, inclusiv Ungaria, nu s-a restituit nimic foştilor proprietari români.Originea greşelilor multiple, chiar cu complicităţi suspecte o găsim cu evidenţă la autorităţile administrative care „au pus în aplicare legislaţia de restituire” stufoasă şi interpretabilă.S-au dat titluri de proprietate şi hotărâri judecătoreşti de mii de hectare, de parcă ar fi fost beţe de chibrituri, fără responsabilitatea funcţiei şi fără maturitatea celor care au făcut-o, cu consecinţe negative ireparabile.Spaţiul nu permite, dar putem exemplifica cu date şi documente ale vremii din care rezultă că Statul Român a plătit despăgubiri prin două Fonduri agrare de creanţe înfiinţate prin Protocoale internaţionale, fonduri înfiinţate în Franţa (Bâlle) şi Elveţia (Geneva). Documentele se găsesc în arhive, emană de la autorităţile de atunci, Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Banca Naţională şi hotărâri ale Comisiunilor reformelor agrare din judeţe, precum şi din hotărâri ale justiţiei române şi arhiva Tribunalului de mare instanţă de la Paris (în privinţa arbitrajului cu optanţii care a avut loc la Paris).Este necesar să se acţioneze cu rapiditate şi decisiv pentru dezvăluirea acestor documente, cercetarea arhivelor în special din străinătate, de a fi recunoscute încă odată efectele împroprietăririlor în urma Reformelor agrare din anul 1921 şi celei din 1945, aşezarea Statului Român în drepturile sale.Altminteri ne întoarcem, cel puţin în Transilvania, la fizionomia proprietăţii din secolul XIX – lea, ca şi cum în ultimele două secole nu s-ar fi întâmplat nimic. http://lupuldacicblog.wordpress.com/2013/10/14/jaful-mileniului-in-transilvania-se-retrocedeaza-pamantul-cumparat-de-romania-de-la-grofi-si-dat-unor-romani-la-reforma-agrara-sate-intregi-evacuate-cu-tot-cu-cimitire/
UNGARIA NAŢIONALIZEAZĂ CLĂDIRILE ISTORICE, PĂDURILE ŞI TERENURILE AGRICOLE DIN ARDEAL!
Realitatea incredibilă, dar adevărată, care se desfăşoară cu concursul autorităţilor Statului Român şi împotriva Poporului Român, cu consecinţe foarte apropiate vizând integritatea teritorială a României!
Este necesar ca tot românul să se întrebe şi să afle: de ce s-a ajuns la actuala situaţie şi ce se urmăreşte?Se ştie că, de aproape 95 de ani, după Marea Unire de la Alba- Iulia, de la 1 Decembrie 1918, niciodată Ungaria şi organizaţiile etnicilor unguri din ţara noastră nu au recunoscut România Mare şi au acţionat împreună împotriva Statului Naţional Unitar Român şi Poporului Român! Ungaria şi ungurii revendică sfântul pământ românesc al Ardealului, moştenit de Poporul Român de la geto-daci. După ce a falsificat Istoria Poporului Român, a Daciei şi a României, Ungaria pretinde şi acţionează pentru anexarea Ardealului, Cetatea sau Grădina Domnului la geto-daci, sub pretextul că l-a stăpânit timp de un mileniu... de 51 de ani, între anii 1867-1918, în vremea Imperiului habsburgic.
Ungaria a încercat să ocupe Ardealul în anul 1919, cu sprijinul Rusiei sovietice, dar Armata Română a câştigat războiul, a ocupat inclusiv Budapesta şi la 4 august 1919 au fost puse opincile româneşti pe Parlamentul ungar.
După Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, Ungaria a reuşit în urma „Procesului optanţilor” să obţină uriaşe despăgubiri din partea României pentru imobilele din Ardeal care au intrat în proprietatea Statului Român. Mai târziu, cu sprijinul Germaniei hitleriste şi al Italiei fasciste, în urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, Ungaria a dobândit o mare parte din Ardeal, până la 25 octombrie 1944, când Armata Română, împreună cu trupele sovietice, a eliberat sfântul pământ românesc de sub teroarea ungară.
După lovitura de stat din decembrie 1989, la care autorităţile de la Budapesta au avut o contribuţie însemnată în declanşarea ei şi la numărul morţilor, Ungaria împreună cu bisericile maghiare şi organizaţiile etnicilor unguri din România au pus în aplicare un plan diabolic vizând anexarea Ardealului printr-un nou Dictat pregătit pentru anul 2014 la Bruxelles. Argumentele principale ale Ungariei pentru obţinerea acestui Dictat sunt următoarele:
1) Numărul cetăţenilor români, majoritatea din Ardeal, care au solicitat şi obţinut cetăţenia Ungariei să fie de cel puţin 4,5-5 milioane. Până în prezent, Ungaria a acordat dubla cetăţenie la peste trei milioane de cetăţeni români. Zilnic, în 920 de localităţi din Ungaria se acordă gratuit cetăţenia ungară la mii de români get-beget, care astfel intră în Spaţiul Schengen, iar Comisia Europeană se face că nu vede, nici nu aude. Peste puţină vreme, Comisia Europeană şi Parlamentul European vor afla şi constata că românii au intrat în Spaţiul Schengen fără ca România să beneficieze de acelaşi statut ca şi celelalte ţări membre ale Uniunii Europene.
2) Obţinerea pe toate căile, ilegale şi legale, a peste 50% din proprietăţile imobiliare din Ardeal de către Ungaria. Până în prezent, Ungaria, prin numeroase persoane juridice şi persoane fizice ungare, a reuşit să obţină 30-40% din proprietăţile imobiliare din Ardeal, iar prin aplicarea ultimei Legi de retrocedare a Guvernului Ponta II se va ajunge, în anul 2014, ca peste 50% din aceste proprietăţi să nu mai aparţină Statului Român, urmând să fie naţionalizate de către Ungaria sau dobândite ilegal, inclusiv prin furtul pios.
După îndeplinirea acestor două mari obiective, Ungaria va cere Comisiei Europene şi Parlamentului European aplicarea principiului autodeterminării popoarelor! Autorităţile de la Budapesta speră ca prin Dictatul de la Bruxelles, din anul 2014, Ardealul să devină autonom şi apoi să fie anexat la Ungaria.
Principala cale folosită pentru dobândirea ilegală de imobile din Ardeal o constituie aşa-zisele retrocedări în natură, de fapt naţionalizarea mascată de către Ungaria a mii de clădiri şi milioane de hectare de păduri şi terenuri agricole din proprietatea Poporului Român şi Statului Român!
ADEVĂRUL ISTORIC cunoscut foarte bine de Ungaria şi de unguri, dar trecut sub o condamnabilă tăcere de autorităţile de la Bucureşti şi partidele politice parlamentare, este următorul:
1) După Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, Ungaria a acţionat şi a reuşit să obţină despăgubiri din partea Statului Român pentru toate imobilele pe care le-a avut în proprietate statul ungar în Ardeal, până la 1 Decembrie 1918, precum şi pentru optanţii unguri. Sub această denumire de optanţi sunt cunoscuţi acei cetăţeni români de etnie ungară care, după Tratatul de la Trianon, au optat pentru cetăţenia Ungariei şi au părăsit România. În total au fost 367 optanţi. Optanţii unguri, împreună cu Ungaria, au depus numeroase reclamaţii la Societatea Naţiunilor şi au deschis foarte multe procese, cerând despăgubiri pentru imobilele lor care au intrat în proprietatea Statului Român. La propunerea Consiliului Societăţii Naţiunilor, s-a format Tribunalul Arbitral româno-ungar de la Paris, unde a avut loc procesul optanţilor unguri, în perioada 1923- 1930. Diferendul dintre Ungaria şi România a fost bine analizat şi prezentat de către Nicolae Titulescu, ministrul de Externe al României, în expunerea ţinută în Consiliul Societăţii Naţiunilor, în ziua de 5 iulie 1923. Acum 90 de ani, Nicolae Titulescu a subliniat că Ungaria pretinde „plata în aur a despăgubirilor”, iar optanţii unguri puteau să-şi păstreze bunurile imobile în cadrul legilor româneşti, dar nu au făcut-o, acceptând să fie despăgubiţi. În urma negocierilor purtate între delegaţia României condusă de ministrul de Externe, Nicolae Titulescu, şi delegaţia Ungariei condusă de contele Albert Appony şi a Convenţiilor de la Haga (din 20 ianuarie 1930) şi Paris (21 aprilie 1930), s-a decis că plata despăgubirilor stabilite de Tribunalul Arbitral de la Paris se face din Fondul Agrar deschis în Elveţia, la o bancă din Basel, de către Statul Român. Din acest fond au fost plătite despăgubiri uriaşe către Ungaria şi optanţii unguri. Începând cu anul 1931, sumele destinate despăgubirilor către Ungaria şi optanţii unguri au fost evidenţiate în Bugetul de venituri şi cheltuieli al României. După unele surse, suma despăgubirilor s-a ridicat la echivalentul a peste 100 tone aur pur (de 24 carate), iar după alţi cercetători la circa 600 tone aur pur. După mai bine de 80 de ani de la plata despăgubirilor către Ungaria şi optanţii unguri, precum şi după deschiderea arhivelor pe această temă, guvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedinţii şi premierii României, miniştrii de Finanţe şi directorii SRI şi SIE, precum şi mulţi academicieni şi istorici cunosc suma totală a plăţilor făcute de Poporul Român şi Statul Român pentru imobilele care au aparţinut Ungariei şi ungurilor până în anul 1918 în Ardeal. În mod inexplicabil, cu toţii o păstrează la secret! De ce? Pentru ca Poporul Român şi Parchetul să nu afle că retrocedările post-decembriste către bisericile maghiare şi numeroase alte persoane juridice şi fizice ungare sunt ilegale şi în fapt reprezintă naţionalizarea de către Ungaria a mii de clădiri istorice şi a milioane de hectare de pădure şi terenuri agricole din România, mai ales din Ardeal. Este cert că exproprierea imobilelor din Ardeal, care au aparţinut Ungariei, optanţilor unguri şi bisericilor maghiare s-a făcut prin acordarea de despăgubiri din partea Statului Român! Există documente oficiale referitoare la clădirile, terenurile agricole şi pădurile expropriate.
2) În perioada 1940-1944, după Dictatul de la Viena, autorităţile Statului ungar au falsificat toate cărţile funciare din Ardealul ocupat şi au înscris, din nou, în proprietatea celor care au fost despăgubiţi din Fondul Agrar toate imobilele pe care le-au avut în timpul Imperiul habsburgic.
3) După 6 martie 1945, comuniştii evrei şi unguri din România nu au confiscat sau naţionalizat bunurile imobile şi mobile ale bisericilor maghiare, nici ale evreilor şi ungurilor, ci pe cele ale românilor şi Bisericilor Ortodoxă şi Greco-Catolică.
4) Atât în perioada interbelică, dar mai ales în timpul socialismului nu s-au actualizat cele mai multe cărţi funciare din Ardeal, nefiind înscrise modificările intervenite în privinţa proprietarilor.
5) Prin Legea nr. 260 din 4 aprilie 1945, toate înscrisurile în cărţile funciare efectuate în perioada 1940-1944 au fost declarate nule de drept! În foarte multe cărţi funciare nu au fost operate radierile corespunzătoare.
6) În vara şi toamna anului 1944, o mare parte din arhivele localităţilor din Ardeal au fost duse în Ungaria, iar cele rămase în România se încearcă de către UDMR să fie luate de la Arhivele Statului Român şi trecute la bisericile maghiare pentru a nu se descoperi lanţul de infracţiuni prin care Ungaria şi alte persoane juridice şi fizice maghiare au naţionalizat sau au fost împroprietărite cu peste 30% din clădirile, terenurile agricole şi pădurile din Ardeal. Un exemplu edificator, aflat în atenţia opiniei publice din România, este cel al retrocedării, de fapt al împroprietăririi Bisericii Reformate din Sfântu- Gheorghe cu clădirea Colegiului „Szekely Miko”. În decembrie 2010, DNA Braşov i-a trimis în judecată pe Attila Gabor Marko (se pare, fratele lui Marko Bela, fost preşedinte al UDMR şi fost vicepremier al României), fost subsecretar de stat la Oficiul Regional pentru Relaţii Interetnice din cadrul Ministerului Informaţiilor Publice, Tamas Marosan, reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal, şi Silviu Clim, fost consilier juridic în cadrul Ministerului Justiţiei. Ei au fost acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave. Acuzaţii au întocmit, în 14 mai 2002, documente false din care rezultă că imobilul a fost în proprietatea Bisericii Reformate din Sfântu- Gheorghe şi au acţionat pentru ca el să fie restituit Eparhiei Reformate din Ardeal. În aprilie 2002, Ministerul Administraţiei Publice a precizat că imobilul respectiv nu poate fi retrocedat în baza OUG nr. 83/1999.
Retrocedarea s-a făcut în baza unui extras fals de carte funciară. Procurorii au stabilit că inculpaţii au prejudiciat Statul Român cu 1.300.000 euro. Judecătoria Buzău i-a condamnat, în iulie 2012, pe inculpaţi la trei ani de închisoare, din care pe Attila Gabor Marko şi Tamas Marosan cu executare, iar Silviu Clim cu suspendarea executării pedepsei. După ce Attila Gabor Marko a fost ales deputat din partea UDMR, dosarul a fost trimis spre judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La dosarul respectiv este depusă o adresă a Ministerului Justiţiei, care solicită Instanţei Supreme să constate că sentinţa de condamnare pronunţată de Judecătoria Buzău este nelegală şi că în acest caz nu există prejudiciu adus Statului Român! Incredibil! De asemenea, Ministerul Justiţiei a subliniat că Primăria Municipiului Sfântu-Gheorghe nu s-a constituit parte civilă, fiind condusă de reprezentanţii UDMR. La termenul din 27 iunie a.c., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât să amâne procesul pentru data de 10 octombrie a.c..
7) După 23 august 1944 şi în baza art. 8 din Convenţia de armistiţiu semnată la Moscova, în 12 septembrie 1944, bunurile reprezentând proprietatea Ungariei şi Germaniei de pe teritoriul României, au fost sechestrate şi, în baza Legii nr. 91 din 9 februarie 1945, au fost puse sub supravegherea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (CASBI). Aceste bunuri nu au fost confiscate de regimul comunist şi, ca urmare, nu pot face obiectul retrocedărilor către Ungaria şi Germania.
8) La toate retrocedările din Ardeal către Ungaria şi numeroase persoane juridice şi persoane fizice ungare sunt prezentate, la instanţele judecătoreşti şi la comisiile constituite în acest scop, copii ale cărţilor funciare sau extrase din acestea. Cele mai multe sunt falsificate sau incomplete. Dar, cărţile funciare nu au valoarea de înscrisuri constitutive de drepturi reale, ele fiind de fapt o evidenţă a imobilelor. Drepturile reale trebuie dovedite cu documentele originale care atestă titlul de proprietate. Pentru a grăbi retrocedările ilegale de imobile către Ungaria şi bisericile maghiare, s-a ajuns la o situaţie de neimaginat: cei care revendică ilegal imobile în Ardeal au depus şi depun plângeri penale împotriva angajaţilor din primării care trebuie săptămânal să meargă la Parchet, unde sunt citaţi, pentru a da declaraţii în legătură cu refuzul retrocedării ilegale de clădiri şi terenuri. Vicepremierul României, Liviu Dragnea, cunoaşte situaţia retrocedărilor ilegale de imobile din Ardeal, inclusiv teroarea la care sunt supuşi mulţi angajaţi ai primăriilor, dar... tace şi nu acţionează. Îi este frică de subiect şi, mai ales, de consecinţe.
9) Restituirile în natură către Ungaria, bisericile maghiare şi alte persoane juridice şi persoane fizice ungare, în temeiul legislaţiei bogate în domeniul retrocedărilor de imobile, dar având la bază acte false şi ignorând despăgubirile uriaşe plătite de Statul Român, au drept consecinţe anularea Reformei Agrare din anul 1921 şi a efectelor unor tratate internaţionale, precum şi revenirea la situaţia proprietarilor de păduri dinainte de 17/29 decembrie 1863.
10) Împroprietărirea ilegală a Ungariei, bisericilor maghiare şi a altor persoane juridice şi persoane fizice ungare cu mii de clădiri istorice şi milioane de hectare de terenuri agricole şi păduri are drept consecinţă transformarea instituţiilor Statului Român în chiriaşi în România şi plata nelegală de chirii anuale cu mult peste 10 milioane euro. De pildă, la Timişoara pentru clădirile istorice retrocedate bisericilor maghiare (în care funcţionează nouă licee şi două spitale), Consiliul Local plăteşte chirie de peste 1 milion euro pe an.
Pentru a stopa furturile la examenele de admitere în licee şi la Bacalaureat, Ministerul Educaţiei a solicitat cetăţenilor să comunice toate neregulile constatate, iar SRI a ajutat la începerea cercetării penale a cadrelor didactice de la un liceu din Bucureşti, implicate în fraudarea examenului de Bacalaureat. La Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti, SRI a monitorizat şi supravegheat, timp de o lună, toate cadrele didactice, iar în ziua de 1 iulie a.c., la sfârşitul primei probe de examen, toţi supraveghetorii au fost duşi la Poliţie pentru cercetări penale. Întâmplarea este foarte mult mediatizată, mai ales la televiziuni. În schimb, pentru imobilele naţionalizate de Ungaria şi cele retrocedate ilegal în Ardeal, după anul 1989, SRI i-a monitorizat în ultimii 20 de ani pe majoritatea beneficiarilor, dar nu sunt valorificate informaţiile. SRI şi SIE au monitorizat şi cunosc toate retrocedările ilegale din Ardeal în favoarea Ungariei, bisericilor maghiare, altor persoane juridice şi fizice ungare, precum şi împroprietărirea acestora cu imobilele expropriate de Statul Român după Tratatul de la Trianon, pentru care Poporul Român a plătit despăgubiri de peste 100 tone aur de 24 carate. De ce nu le comunică SRI şi SIE aceste informaţii Parchetului şi DNA? Ce şi până când aşteaptă? Sunt întrebări pe care Comisia Specială de Control a Parlamentului evită să le pună. Aceiaşi Comisie, precum şi Comisia pentru Administraţie Publică şi Comisia Juridică din Senat şi Camera Deputaţilor refuză să analizeze şi să decidă în urma retrocedărilor ilegale de imobile ale Statului Român către Ungaria, bisericile maghiare şi alte persoane juridice şi fizice ungare.
Din multe clădiri de locuit naţionalizate de către Ungaria sau retrocedate ilegal bisericilor maghiare şi altor persoane juridice şi fizice ungare au fost evacuaţi ori sunt în curs de evacuare locatarii români, proprietari ai locuinţelor respective în baza Legii nr. 112/1995. S-a ajuns în România post-decembristă ca hoţii şi samsarii de imobile ale Statului Român să-i evacueze pe români din locuinţele cumpărate în mod legal.
În fapt, autorităţile Statului Român au donat ilegal şi se pregătesc să doneze Ungariei şi etnicilor unguri din Ardeal numeroase proprietăţi imobiliare ale Poporului Român. Un asemenea jaf imobiliar nu a existat în nicio ţară din Europa. Este necesar ca Parchetul şi DNA să acţioneze pentru redobândirea în proprietatea publică a Statului Român a imobilelor donate şi retrocedate ilegal, precum şi pentru recuperarea uriaşelor chirii plătite nelegal din banii publici! Pentru a afla adevărul şi, mai ales, pentru a opri politica diabolică a Ungariei şi UDMR vizând naţionalizarea imobilelor din România, Guvernul Ponta II ar trebui să facă următoarele:
1. Să suspende, pe timp de cel puţin trei ani, aplicarea tuturor actelor normative referitoare la retrocedări.
2. Să solicite Parchetului şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie să cerceteze penal toate persoanele implicate în retrocedările ilegale referitoare la imobilele pentru care Statul Român a plătit despăgubirile din Fondul Agrar. O atenţie specială trebuie acordată fiecărui dosar de retrocedare depus la Bucureşti, la Comisia specială de restituire a imobilelor revendicate de cultele religioase, precum şi pentru fiecare decizie dată de această Comisie, mai ales cu referire la imobilele din Ardeal revendicate de bisericile maghiare.
3. Să informeze Parlamentul, convocat în sesiune extraordinară, în legătură cu politica Ungariei susţinută de bisericile maghiare din România vizând retrocedările/naţionalizările de clădiri, terenuri agricole şi păduri din Ardeal, ca suport şi argument pentru Dictatul de la Bruxelles din anul 2014.
4. Să apeleze la cetăţenii români pentru a obţine informaţii în legătură cu dobândirea ilegală de către Ungaria şi persoane juridice şi persoane fizice ungare a numeroase imobile pe teritoriul României.
„O viaţă avem români... Şi-o cinste! Deşteptaţi-vă că am dormit destul!” (Mihai Viteazul).
Haosul retrocedărilor a acaparat și guvernul Ponta
La doar șase luni de când își asumase răspunderea asupra noii legi a retrocedărilor, Guvernul a modificat-o din nou. Proprietarii nu au nimic de câștigat de pe urma schimbărilor. Primarii și samsarii însă, da.
După șapte ani de umblat prin sălile de judecată, locuitorii satului arădean Nadăș au primit, luna aceasta, o sentință definitivă, irevocabilă și extrem de descurajatoare: 8.700 de hectare de teren, („practic, tot satul, căci noi nu mai deţinem o palmă de pământ“, după cum se plânge un localnic) au fost restituite unei singure familii. Familie care moștenise imensa suprafață de la o localnică decedată, în 2004, la vârsta de 93 de ani, pe care o îngrijise în ultimii ani de viață.
Scandalos? Se poate și mai rău. Ca premisă, foarte pe scurt, foștii proprietari pot, dacă ajung în cazul fericit de a primi ceva, fie să-și recupereze imobilul sau terenul aflat în litigiu, fie, în anumite cazuri, să primească la schimb contravaloarea respectivului bun. După luni bune de blocaj, în care nu a mai fost efectuată nicio despăgubire, pe fondul schimbării legii care reglementează retrocedările, în iunie s-a repornit robinetul cu bani. Chiar în a doua ședință de aprobare a titlurilor de despăgubire efectuată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), s-a decis acordarea unei sume-record, de aproape 300 de milioane de lei, unui nepot al lui Gigi Becali, Vasile Geambazi. Potrivit informațiilor apărute în presa tabloidă, tânărul de 32 de ani ar fi achiziționat în 2010 dosarul de retrocedare al unui teren de 20 de hectare din Voluntari de la proprietarul de drept, contra unei sume de 5-10 ori mai mici. Astăzi, Geambazi este acționar majoritar al echipei Steaua și proprietar al faimosului autoturism Maybach al unchiului său. Cele două exemple nu sunt spectaculoase doar prin prisma despăgubirilor fabuloase acordate, ci și datorită manierei în care s-au desfășurat, niciuna dintre persoanele îmbogățite nefiind proprietarul inițial al bunurilor.
Samsarii nu pierd niciodată
Un amestec neplăcut de corupție, înșelătorie și bătaie de joc. Cuvinte dure, care nu descriu însă nici pe jumătate haosul din jurul retrocedărilor efectuate de statul român în aproape un sfert de secol. Soluția urma să vină de la noua lege, considerată atât de importantă de premier, încât a decis să-și asume răspunderea asupra acestui act normativ. Cele mai importante noutăți: foştii proprietari care nu-și mai pot recupera imobilele primesc puncte (cu valoare de un leu/punct). Ulterior, se pot folosi de aceste puncte pentru a licita pentru ale imobile sau, la alegere, pentru a le preschimba în bani, posibilitate pentru care, însă, trebuie să aștepte până în 2017. În schimb, persoanele care dețin deja un dosar cu titlu de despăgubire emis de ANRP, dar încă neachitat, vor primi plăţile în numerar începând de anul viitor, eșalonat pe cinci ani.
De asemenea, o prevedere importantă este cea conform căreia concesionarii au dreptul de a încasa doar 15% din diferența dintre despăgubirea primită și suma plătită pe dosar. Norma se aplică însă numai în cazul dosarelor gestionate conform noii legi, deci cazuri precum cele expuse mai sus nu sunt afectate în niciun fel. Deși noua grilă de impozitare pare benefică, ea poate face mai mult rău decât bine: concesionarii le pot cere înapoi proprietarilor banii pe care i-au primit, motivând că, atunci când a fost semnat contractul de cumpărare al dreptului litigios, condițiile erau cu totul altele. Un alt defect al acestei prevederi: așa cum se practică dintotdeauna în tranzacțiile imobiliare, samsarii pot trece pe hârtie sume mult mai mici decât cele reale, pentru a-și scădea astfel pierderile.
O mențiune interesantă a noii legi este că imobilele utilizate în scopuri publice - spitalele, școlile sau primăriile - vor fi retrocedate, însă proprietarii nu vor avea voie să le schimbe destinația timp de două decenii. Cu alte cuvinte, după ce se zbat 20 de ani ca să le fie recunoscut dreptul, proprietarii trebuie să mai stea încă atât pentru a se bucura de imobilul redobândit.
Acte rătăcite, bani pierduți
Acestea erau, în mare, cele mai importante prevederi ale legii prezentate de premierul Ponta în luna aprilie. Săptămâna trecută, documentul a fost din nou modificat, astfel încât primarii capătă drepturi suplimentare în privința acordării despăgubirilor (urmând să coordoneze comisiile locale pentru inventarierea terenurilor, de unde până acum doar făceau parte din aceste comisii). În schimb, modificările vin cu un punct slab pentru proprietari: în cazul în care urmașul nu mai are actele prin care să demonstreze amplasarea exactă și caracteristicile tehnice ale unui imobil distrus, acesta va fi evaluat aplicând valoarea minimă pentru zona și categoria de imobil respectivă.
Cum se explică batjocura retrocedărilor
În 2010, un cesionar a obținut despăgubiri de 20 de milioane de euro pentru 50 de hectare de teren agricol din zona Câmpiei Turzii. Asemenea exemple, în care funcționarii ANRP și-au pus semnătura pe dosare evident umflate, sunt cu miile - un raport al Curții de Conturi de acum aproape doi ani identificase la acea vreme 700 de astfel de cazuri.
Odată cu demararea procesului de reîmproprietărire, a apărut un veritabil business al retrocedărilor: diverse persoane cu intrare la funcționarii ANRP („samsari“, cum îi denumește premierul Ponta) îi contactau pe proprietarii descumpăniți de amânarea la nesfârșit a dosarelor și le cumpărau drepturile litigioase. Ulterior, ca prin minune, dosarul se rezolva la câteva săptămâni sau chiar zile, iar cesionarul câștiga sume de până la 50 de ori mai mari. De altfel, în 2011, DNA a dispus arestarea vicepreședintelui ANRP, Remus Baciu, sub acuza că-și adjudeca 15% din valoarea dosarelor gestionate. Samsarii și-au văzut în continuare de treabă, iar practica a continuat până în ziua de azi. A cui e vina? Greu de spus. Experiența ANRP demonstrează că, dacă interesele sunt comune, partidele pot trăi în armonie. Așa se face că, din 2005 încoace, la conducerea instituției s-au perindat persoane susținute de PNL (2005-2009), PSD (2009, 2011-prezent), PDL (2009-2011).
Concesionarii cumpără, în general, dosare deja aprobate, în care proprietarilor li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri, dar care așteaptă cu anii recuperarea propriu-zisă a banilor. Or, conform normelor care au reglementat de-a lungul anilor domeniul retrocedărilor, vânzarea drepturilor de proprietate este legală, însă doar înainte de obținerea aprobării despăgubirilor.
8 miliarde de euro mai are de plătit statul român foștilor proprietari de imobile și terenuri aflate încă în litigiu
13 mii de dosare au fost achitate până acum, iar încă 15.000 au fost soluționate cu titlu de despăgubire
150 de mii de dosare (cifra este aproximativă, întrucât nimeni nu a făcut încă un calcul exact) sunt încă nesoluționate
250 milioane euro este suma minimă necesară pentru repornirea Oltchim și Arpechim, inclusiv investițiile de mediu
2017 de atunci își vor primi eșalonat despăgubirile persoanele ale căror dosare nu au fost soluționate
3,8% din dosarele despăgubite aparțin unor persoane care au cumpărat drepturile de la adevărații proprietari
60% din sumele acordate până acum drept despăgubiri au mers către cele 3,8% din dosare, menționate mai sus
93% din despăgubirile acordate în 2010 au fost primite de persoane împuternicite, nu de proprietarii de drept
80% din dosarele aprobate în 2012 nu aveau atașate certificatele de moștenitor
"Acest articol a apărut în ediţia print numărul 39 a revistei Capital din săptămâna 30 septembrie - 6 octombrie 2013"
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/haosul-retrocedarilor-a-acaparat-si-guvernul-ponta-187206.html
Ca în orice operaţiune mafiotă, grupul de atac se împarte în două unităţi operaţionale : unul atacă şi unul blochează reacţia victimei. După acelaşi model, în urma unei îndelungate şi complexe pregătiri, întreaga noastră ţara a fost atacată din exterior în 1989 şi paralizată din interior de complicii duşmanului extern. Cazul NADĂŞ este aplicarea la scară locală a ce s-a făcut la scară naţională de 24 de ani.
În cazul NADĂŞ, instrumentul de atac sunt judecătorii TRIPA, LUCIU şi BOLOŞ la Judecătoria Ineu şi OPREAN la Tribunalul Arad care au dat hotărâri contare legii şi contrare probelor şi instrumentul de paralizare a reacţiei victimelor este avocatul LUPU STELIAN.
Pe scurt situaţia la NADĂŞ :
Mai mult, sentinţa este pronunţată în baza legii 1/2000 şi 247/2005 care vizează restituiri doar a abuzurilor făcute de regimul comunist după 1945 !!!! CÂND GROSS WEISS NU MAI AVEA NICI UN CM DE PĂMÂNT ŞI NICI ACŢIUNI !! Deci o sentinţă contrară legii şi probelor !
La toate astea se adaugă ce a făcut în cazul celor 2 revizuiri, despre care citiţi mai jos :
PERCHEZIŢIILE ŞI SECHESTRUL PE AVEREA INFRACTORILOR COLTEU AU FOST FĂCUTE ÎN BAZA PLÂNGERII PENALE DEPUSE DE DNA AV. COROIU VASILICA la data de 13 ian 2014 dosar nr. 1/P/2014 la DNA Timişoara şi NU CUM AFIRMA ÎN FALS AV. LUPU că ar fi fost în baza plângerii depuse de el în 2012, plângere ridicolă, caricaturală, fără documentaţie, fără nici o valoare juridică care nu putea fi baza de plecare a unui dosar penal – ceea ce de fapt s-a urmărit de la început. Acum că Grupul de Solidaritate Românească cu Dna. COROIU vârf de lance au început să aibă rezultate, ticălosul de LUPU îşi asumă merite în fals, solicită şi i se dă posibilitatea de a face declaraţii televizate în care afirmă ce el a salvat NADAŞUL!!!!.
Câtă ticăloşie de a-i înşela pe săteni să se pretindă apărătorul lor doar pentru a putea să lupte împotriva sătenilor şi când înşelăciunea este răsturnată, să isis asume meritul pentru a rămâne în continuare în schemă să aibă în continuare posibilitatea de a înşela pe săteni. Îşi asumă meritul pentru cele ce timp de 2 ani a luptat să împiedice, ducându-i la pierzanie pe banii sătenilor care, din sărăcia lor, i-au dat în ăştia 2 ani peste 3 miliarde vechi, adică peste 60 de mii de euro !!!!!
Dacă noi calificăm un astfel de comportament drept ticăloşie, pentru grupul de crimă organizată instalat la conducerea statului şi a tuturor instituţiilor de 24 ani este modul firesc de funcţionare, este ceea ce ei fac în mod natural, nu ştiu şi nu pot altfel.
Folosindu-se de hotărâri judecătoreşti contrare legii, s-au retrocedat sute de mii de hectare în toată ţara, în Transilvania mai grav ca oriunde : Un sat de români Valea Mare, Covasna pe cale de a fi şters de pe faţa pământului, un poligon al Armatei de 1,000 de ha plătit integral în 1926 de statul român, în Sf. Gheorghe, Covasna, alte 63 de mii de hectare de pădure în Bihor, 12 mii de hectare de pădure în Covasna şi Buzău şi sute de alte cazuri până la sute de mi de cazuri mici în care oameni sărmani sunt sărăciţi cu totul de prădători în cârdăşie cu judecători puşi în sistem cu singurul scop de a da hotărâri contrare legii.
De 24 de ani s-a implementat gradual un sistem în care nimic în lumea de azi nu împiedica pe judecători să pronunţe hotărâri judecătoreşti contrare legii şi probelor iar cele date în recurs nu mai pot fi atacate. Oricât de ilegale ar fi, sunt aplicate de stat forţând statul să încalce legea, în efect forţând instituţiile statului să facă din statul român un stat infractor. Azi, ilegalitatea este instituită de judecători şi ca efect, infractorii nu mai sunt condamnaţi ci sunt sunt liberi şi stăpânesc societatea noastră. Astfel judecătorii pot să să transfere proprietatea cuiva în proprietatea altuia fără nici un drept şi fără nici o consecinţă pt judecători şi beneficiarii operaţiuni ilegale.
Hotărârile judecătoreşti pronunţate cu încălcarea legii şi a probelor se dau în următoarele condiţii :
CE SPUNE LEGISLAŢIA :
LEGEA NR. 303/2004 PRIVIND STATUTUL JUDECĂTORILOR ŞI PROCURORILOR
Art. 1. – (1) Justiţia se înfăptuieşte de judecători în numele legii şi are ca scop apărarea ordinii de drept şi garantarea respectării drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor.
(2) Judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii…
Art. 5. – (1) Magistraţii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii…
NOUL COD PENAL
Art. 175 Funcţionar
(1) „Funcţionar” este persoana care exercită, permanent său temporar, atribuţii care îi permit să ia decizii, să participe la luarea deciziilor sau să influenţeze luarea acestora în cadrul unei persoane juridice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat.
(2) De asemenea, este considerat funcţionar în sensul legii penale persoana care exercită o activitate pentru care a fost învestit de o autoritate publică şi care este supusă controlului acesteia.
Art. 297 Abuzul în serviciu
(1) Fapta persoanei care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) săvârşite de un funcţionar se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
LEGISLAŢIA ESTE BUNA DAR NU ESTE APLICATA, BLOCAJUL FIIND PUS DE ÎNSĂŞI GRUPUL DE CRIMA ORGANIZATA CARE BLOCHEAZĂ SI ACCESUL PATRIOŢILOR LA CONDUCEREA TARII.
ÎN CONCLUZIE :
NICI O FORMĂ DE ORGANIZARE NU POATE SUBSTITUI LIPSA DE CORECTITUDINE, ONESTITATE, CARACTER.
În sistemul de selecţie al celor implicaţi în sistemul juridic : deputaţi, judecători, procurori, poliţişti, gardieni de penitenciar, avocaţi, executori judecătoreşti, notari nu există vreun test de verificare a caracterului, a onestităţii, a cinstei. Cazierul nu este relevant întrucât aşa cum am demonstrat mai sus, cei mai mari infractori au posibilitatea de a eluda justiţia cu totul şi caracterul lor infracţional şi distructiv social nu se va reflecta în cazier. ADRIAN GRIGORIU
GIGANTICA ILEGALITATE DE LA NADĂŞ SCOATE LA IVEALĂ GIGANTICA
MAŞINĂRIE INFRACŢIONALĂ CARE SUBMINEAZĂ STATUL ROMÂN DE 24 DE
ANI.
Ca în orice operaţiune mafiotă, grupul de atac se împarte în două unităţi operaţionale : unul atacă şi unul blochează reacţia victimei. După acelaşi model, în urma unei îndelungate şi complexe pregătiri, întreaga noastră ţara a fost atacată din exterior în 1989 şi paralizată din interior de complicii duşmanului extern. Cazul NADĂŞ este aplicarea la scară locală a ce s-a făcut la scară naţională de 24 de ani.
În cazul NADĂŞ, instrumentul de atac sunt judecătorii TRIPA, LUCIU şi BOLOŞ la Judecătoria Ineu şi OPREAN la Tribunalul Arad care au dat hotărâri contare legii şi contrare probelor şi instrumentul de paralizare a reacţiei victimelor este avocatul LUPU STELIAN.
Pe scurt situaţia la NADĂŞ :
- Groful GROSS-WEISS deţineau la 1901 o suprafaţă de 8,762 de ha.
- Prin reformele agrare din 1913 (Franz Iosef) şi 1921 (Ferdinand) şi diverse contracte de cumpărare de teren între săteni şi grofi, circa 4,200 de ha pământ agricol, păşune şi păduri au trecut în proprietatea sătenilor, composesoratului deţinut de săteni şi comunei.
- În 1939, ELENA GROSS-WEISS, văduvă, vinde restul de 4,500 de ha, în întregime pădure către firmă FORESTIERĂ NADĂŞ şi reţine nişte acţiuni care în scurt timp le-a vândut şi pe astea către acţionarul majoritar (80%), un român pe nume Micloşi.
- În 1948 FORESTIERA NADĂŞ este naţionalizată şi cele 4,500 de ha de pădure trec în proprietatea statului şi în administrarea Romsilva după 1989.
- Notarul VLAI din Arad emite către COLTEU VIORICA şi COLTEU MIHAI un certificat de moştenitor prin care aceştia chipurile ar moşteni averea lui ELENA MAIROVITZ iar aceasta din urmă ar fi moştenitoarea directă a lui ELENA GROSS-WEISS. Legătura se face de notarul VLAI prin declaraţiile a 2 martori, azi unul decedat, care au susţinut că o rudă a lui Mairovitz şi o descendentă a lui GROSS WEISS sunt aceeaşi persoană deşi aveau nume diferite şi părinţii diferiţi şi martorii erau copii la vremea respectivă.
- De notat că nici unul din cei 14 descendenţi ai lui Elena GROSS-WEISS conţinuţi în testamentul din 1955 întocmit la Tel Aviv şi executat la Geneva nu a făcut vreo cerere de retrocedare, desigur ştiind că nu mai este absolut nimic de luat.
- COLTEII cer la Comisia Judeţeană reconstituirea dreptului de proprietate pe averea deţinută la 1901 de GROSS WEISS şi sunt respinşi;
- COLTEII atacă decizia Comisiei Judeţene la Judecătoria Ineu în 2006 şi judecătoarea LUCIU MARIANA le acordă întreaga suprafaţă fără să verifice nici un act şi fără nici o expertiză topografică; dosarul se judecă în contradictoriu cu Comisia Judeţeană şi Comisia Locală (primăria) primarul ascunzând acest dosar de săteni astfel aceştia nu au putut să facă intervenţie – fapt de esenţă căci ei, ca şi primăria, erau înscrişi în Cartea Funciară şi pentru a putea fi radiaţi trebuiau să fie anulate reformele agrare din 1913 şi din 1921 !!!!!!
Mai mult, sentinţa este pronunţată în baza legii 1/2000 şi 247/2005 care vizează restituiri doar a abuzurilor făcute de regimul comunist după 1945 !!!! CÂND GROSS WEISS NU MAI AVEA NICI UN CM DE PĂMÂNT ŞI NICI ACŢIUNI !! Deci o sentinţă contrară legii şi probelor !
- Comisie Judeţeană face recurs (nu şi primarul) şi câştigă;
- COLTEII fac Contestaţie în Anulare şi câştiga cu 2 judecători contra unul, cu o motivare aberantă şi nelegală;
- Colteii sunt puşi de primar în posesia SUPRAFEŢELOR DEŢINUTE DE PRIMĂRIE, sunt puşi în posesie de Romsilva pt păduri. Colteii formează Ocol Silvic privat şi exploatează la greu toată pădurea şi încasează toate subvenţiile APIA, un jaf de aprox 3 milioane de euro pe an;
- COLTEII nu pot înregistra la CF sentinţa şi revin la judecătoria Ineu unde în procedură necontencioasă, Judecătorul TRIPA dispune înregistrarea în CF fără documentaţie cadastrală; COLTEII se înregistrează în CF peste săteni şi primărie fără ca titlurile de proprietate să fie anulate !!! Ilegal dar prin efectul unei sentinţe judecătoreşti date contrar legii !!!!
- COLTEII se pregătesc pentru executarea silită a sătenilor. Ştiind că aceştia vor reacţiona, pregătesc o operaţiune de anihilare a reacţiei sătenilor. Întrucât sătenii nu au cunoştinţe juridice, ei vor apela la un avocat. Nu puteau lăsa la voia întâmplării angajarea de către săteni a unui avocat întrucât în cazul în care sătenii găseau un avocat corect, tot efortul grupului de crimă organizată ar fi fost anihilat. În consecinţă, planul cerea ca avocatul sătenilor să fie membru în grupul de crimă organizată. Astfel în vara lui 2012 manevrează subtil, fără ca sătenii să bage de seamă, şi le apare în viaţă avocatul LUPU STELIAN ca posibil apărător. Sătenii căutau un avocat care să nu fie în baroul Arad întrucât ştiau că va fi atacat de grupul organizat şi fie el şi corect, va fi incapacitat să îi poată apăra. S-a aflat repede ce doreau satenii aşadar l-au găsit pe acest LUPU care s-a prezentat ca fiind din baroul Bihor arătând o carte de identitate în care se arată că are adresa în Oradea. Folosindu-se de disperarea sătenilor, le-a câştigat încrederea.
- În 2012 Colteii au început executările silite ale terenurilor din extravilan. La prima executare, doamna Biriş încearcă să se spânzure dar se rupe sfoara şi scapă. Scăpă cu viaţă că de executare nu a scăpat.
- Sătenii angajează pe LUPU să formuleze şi să depună contestaţie la executare;
- LUPU se luptă şi se luptă şi… pierde 12 contestaţii la executare;
- După ce am apărut noi în decembrie 2012, sătenii au aflat cu stupoare că ÎNTRUCÂT NU AU FOST PARTE ÎN DOSARUL DIN 2006 ŞI 2009, ÎN CONFORMITATE CU CODUL CIVIL AVEAU DREPTUL CĂ ÎN CONTESTAŢIILE LA EXECUTARE SĂ ATACE TITLU COLTEILOR ÎN BAZA CĂRUIA FĂCEAU EXECUTĂRILE !! LUPU NU LE-A SPUS CĂ AU ACEST DREPT ŞI NII NU A ATACAT ÎN CONTESTAŢII TITLU. Să zicem că nu ştia dar… noi am apărut în decembrie 2012 şi imediat Dna av. COROIU a explicat acest aspect. Întrebat pentru care motiv nu a atacat titlul COLTEILOR, avocatul LUPU NU A DAT NICI UN RĂSPUNS. Mai mult, la apariţia noastră mai existau un număr de contestaţii pe rol dar avocatul LUPU a refuzat să atace titlul Colteilor şi acestea s-au pierdut. În fapt, el a mimat rolul de apărător, rol în care nu a făcut nimic şi a pierdut toate dosarele prin inacţiune şi refuz de a ataca hotărârile aberante. Să fie clar, nu poate fi acuzat că a pierdut dosare dar poate fi acuzat că în ciuda insistenţelor făcute de noi şi de doamna avocat adusă de noi, a refuzat să atace în fiecare din situaţiile în care se putea, respectiv 12 cazuri de contestaţii la executare în care a refuzat să atace titlu respectiv hotărârea din 2006 faţă de care sătenii au fost terţi lezaţi şi alte dosare pe care a refuzat să le dea curs deşi a luat banii de la săteni.
La toate astea se adaugă ce a făcut în cazul celor 2 revizuiri, despre care citiţi mai jos :
- Dna. av. COROIU a formulat cererea ce constituie prima revizuire dar nu a putut fi depusă de dumneaei întrucât nu avea mandat de la săteni. Cererea a conţinut 2 capete principale : 1) MIHAI şi VIORICA COLTEU nu aveau calitate de moştenitor a familiei GROSS-WEISS şi 2) s-a retrocedat un teren asupra căruia fam GROSS-WEISS nu mai avea nici un drept de la 1939, respectiv, chiar dacă MIHAI şi VIORICA COLTEU ar fi avut calitate de moştenitor, nu ar fi avut ce moşteni.
- Dna. av. COROIU a transmis pe e-mail cererea către av. LUPU şi acesta a depus în numele sătenilor cererea incompletă fără cel mai important aspect acela că MIHAI şi VIORICA COLTEU nu aveau calitate de moştenitor a familiei GROSS-WEISS. Prima revizuire s-a respins de judecătoarea BOLOŞ în fond şi în recurs de completul condus de judecătorul OPREAN şi fiind practic nemotivată şi cu „erori” incalificabile.
- Soluţia din recurs a fost atacată de săteni într-o primă Contestaţie în Anulare la Tribunalul Arad ajungând prin procedura de repartizare aleatorie tot la completul condus de judecătorul OPREAN;
- Soluţia din recurs a fost atacată de Comisia Judeţeana într-o a doua Contestaţie în Anulare la Tribunalul Arad ajungând prin procedura de repartizare aleatorie tot la completul condus de judecătorul OPREAN;
- Completul condus de judecătorul OPREAN a respins conexarea celor două contestaţii în anulare şi s-a respins şi strămutarea de către ICCJ – ciudat căci atât recursul cât şi contestaţiile în anulare au ajuns la acelaşi complet !!!
- Unii săteni şi-au dat seama că av. LUPU este infiltrat de infractori cu misiunea dea pierde dosarele şi şi-au reziliat contractul de asistenţă juridică. Alţii încă nu şi-au dat seama şi nu au reziliat contractul.
- A doua cerere de revizuire a fost formulată de dna. av COROIU, depusă chiar de dânsa în numele unui mare număr de săteni, priveşte în totalitate faptul că MIHAI şi VIORICA COLTEU nu aveau calitate de moştenitor a familiei GROSS-WEISS.
- Am găsit la dosarul acestei de a două revizuiri o cerere făcută de av. LUPU depusă în numele sătenilor cu care încă are contract, ca intervenţie în acest dosar, care are ca obiect… faptul că s-a retrocedat un teren asupra căruia fam GROSS-WEISS nu mai avea nici un drept de la 1939 !!!! Adică acelaşi obiect ca prima revizuire. Scopul evident este că instanţa unind cererile să constate că cererea depusă de av. LUPU are acelaşi obiect ca prima revizuire şi să respingă a doua revizuire fiind în putere de lucru judecat în dosarul primei revizuiri.
- O minte normală nu ar fi putut nici visa o manevră de o astfel de ticăloşie.
PERCHEZIŢIILE ŞI SECHESTRUL PE AVEREA INFRACTORILOR COLTEU AU FOST FĂCUTE ÎN BAZA PLÂNGERII PENALE DEPUSE DE DNA AV. COROIU VASILICA la data de 13 ian 2014 dosar nr. 1/P/2014 la DNA Timişoara şi NU CUM AFIRMA ÎN FALS AV. LUPU că ar fi fost în baza plângerii depuse de el în 2012, plângere ridicolă, caricaturală, fără documentaţie, fără nici o valoare juridică care nu putea fi baza de plecare a unui dosar penal – ceea ce de fapt s-a urmărit de la început. Acum că Grupul de Solidaritate Românească cu Dna. COROIU vârf de lance au început să aibă rezultate, ticălosul de LUPU îşi asumă merite în fals, solicită şi i se dă posibilitatea de a face declaraţii televizate în care afirmă ce el a salvat NADAŞUL!!!!.
Câtă ticăloşie de a-i înşela pe săteni să se pretindă apărătorul lor doar pentru a putea să lupte împotriva sătenilor şi când înşelăciunea este răsturnată, să isis asume meritul pentru a rămâne în continuare în schemă să aibă în continuare posibilitatea de a înşela pe săteni. Îşi asumă meritul pentru cele ce timp de 2 ani a luptat să împiedice, ducându-i la pierzanie pe banii sătenilor care, din sărăcia lor, i-au dat în ăştia 2 ani peste 3 miliarde vechi, adică peste 60 de mii de euro !!!!!
Dacă noi calificăm un astfel de comportament drept ticăloşie, pentru grupul de crimă organizată instalat la conducerea statului şi a tuturor instituţiilor de 24 ani este modul firesc de funcţionare, este ceea ce ei fac în mod natural, nu ştiu şi nu pot altfel.
Folosindu-se de hotărâri judecătoreşti contrare legii, s-au retrocedat sute de mii de hectare în toată ţara, în Transilvania mai grav ca oriunde : Un sat de români Valea Mare, Covasna pe cale de a fi şters de pe faţa pământului, un poligon al Armatei de 1,000 de ha plătit integral în 1926 de statul român, în Sf. Gheorghe, Covasna, alte 63 de mii de hectare de pădure în Bihor, 12 mii de hectare de pădure în Covasna şi Buzău şi sute de alte cazuri până la sute de mi de cazuri mici în care oameni sărmani sunt sărăciţi cu totul de prădători în cârdăşie cu judecători puşi în sistem cu singurul scop de a da hotărâri contrare legii.
De 24 de ani s-a implementat gradual un sistem în care nimic în lumea de azi nu împiedica pe judecători să pronunţe hotărâri judecătoreşti contrare legii şi probelor iar cele date în recurs nu mai pot fi atacate. Oricât de ilegale ar fi, sunt aplicate de stat forţând statul să încalce legea, în efect forţând instituţiile statului să facă din statul român un stat infractor. Azi, ilegalitatea este instituită de judecători şi ca efect, infractorii nu mai sunt condamnaţi ci sunt sunt liberi şi stăpânesc societatea noastră. Astfel judecătorii pot să să transfere proprietatea cuiva în proprietatea altuia fără nici un drept şi fără nici o consecinţă pt judecători şi beneficiarii operaţiuni ilegale.
Hotărârile judecătoreşti pronunţate cu încălcarea legii şi a probelor se dau în următoarele condiţii :
CE SPUNE LEGISLAŢIA :
LEGEA NR. 303/2004 PRIVIND STATUTUL JUDECĂTORILOR ŞI PROCURORILOR
Art. 1. – (1) Justiţia se înfăptuieşte de judecători în numele legii şi are ca scop apărarea ordinii de drept şi garantarea respectării drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor.
(2) Judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii…
Art. 5. – (1) Magistraţii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii…
NOUL COD PENAL
Art. 175 Funcţionar
(1) „Funcţionar” este persoana care exercită, permanent său temporar, atribuţii care îi permit să ia decizii, să participe la luarea deciziilor sau să influenţeze luarea acestora în cadrul unei persoane juridice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat.
(2) De asemenea, este considerat funcţionar în sensul legii penale persoana care exercită o activitate pentru care a fost învestit de o autoritate publică şi care este supusă controlului acesteia.
Art. 297 Abuzul în serviciu
(1) Fapta persoanei care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) săvârşite de un funcţionar se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
LEGISLAŢIA ESTE BUNA DAR NU ESTE APLICATA, BLOCAJUL FIIND PUS DE ÎNSĂŞI GRUPUL DE CRIMA ORGANIZATA CARE BLOCHEAZĂ SI ACCESUL PATRIOŢILOR LA CONDUCEREA TARII.
ÎN CONCLUZIE :
- Judecătorii sunt independenţi dar se supun legii, în primul rând legii statutului lor care prevede că TREBUIE SĂ ASIGURE SUPREMAŢIA LEGII. Este bine să fie independenţi pentru ca cei corecţi să nu fie intimidaţi.
- Dacă pronunţă hotărâri contrare legii şi probelor încălca obligaţia de a asigura supremaţia legii ceea ce este abuz în serviciu.
- Este simplu de dovedit când încalcă legea mai ales când citează legi în hotărâri dar dispun contrar textului legii sau când au la dosar concluzii ale părţilor care arată exact unde se încalcă legea.
- De vreo 8 ani s-a eliminat în legislaţie Recursul în Anulare, procedura ce dădea posibilitatea Procurorului General să evalueze hotărârile irevocabile pentru nelegalitate şi să ceară rejudecarea acestora;
- În prezent, partea vătămată de o hotărâre data cu încălcarea legii poate face plângere la parchet împotriva judecătorului; Plângerea ajunge la un procuror; Procurorul nu are nici o obligaţie să facă ceva, o poate ţine în nelucrare oricât intrucat nu se mai află în procedura penală nici o obligaţie ca procurorul să instrumenteze o plângere şi să o trimită în judecata intr-o perioada specifica de timp. Totuşi, practica arăt că, procurorul emite o rezoluţie de a neincepere a urmăririi penale care este de fapt in ea însăşi o încălcare a legii. Se poate face o plângere la procurorul superior care, practica arată că, respinge plângerea, desigur şi acesta constituie o încălcare a legii. Se poate face plângere la instanţa şi ajungi la un judecător care, practica arată că, va respinge cererea. Astfel, de la un judecător care a comis o încălcare a legii, se ajunge la doi judecători şi doi procurori care comit încălcare a legii. Se poate face plângere împotriva celor 4 şi după o procedură identică se ajunge la 3 judecători şi 4 procurori care comit încălcarea legii şi tot aşa.
- PROCURORII NU SUNT INDEPENDENŢI, sunt la dispoziţia şefilor ierarhici pana la Preşedinte. Procurorii care încearcă sa aplice legea sunt demişi pe linie politica sau sunt asasinaţi, vezi cazul procurorului Panait. Ce sa facă un procuror corect? Daca face bine prea vizibil este demis sau asasinat si nu mai poate face nimic bun pentru tara, singura soluţie la moment este sa facă bine fara sa se vadă de catre şefi, dar desigur nu prea se vede nici de catre victime si popor. Ingrata misiune. Pe de alta parte, pe cale politica se poate dispune procurorilor sa trimită in judecata unele dosare si altele nu, modalitate de lupta intre mafioţi la vârful naţional al crimei organizate.
- Se constată că duşmanii noştri de moarte au pervertit sistemul juridic astfel încât orice atac împotriva nelegalităţii, infracţiunilor de orice fel intră într-un şir de proceduri infinite, fără soluţionare, infractorii devin stapani peste popor cu insasi averea poporului.
NICI O FORMĂ DE ORGANIZARE NU POATE SUBSTITUI LIPSA DE CORECTITUDINE, ONESTITATE, CARACTER.
În sistemul de selecţie al celor implicaţi în sistemul juridic : deputaţi, judecători, procurori, poliţişti, gardieni de penitenciar, avocaţi, executori judecătoreşti, notari nu există vreun test de verificare a caracterului, a onestităţii, a cinstei. Cazierul nu este relevant întrucât aşa cum am demonstrat mai sus, cei mai mari infractori au posibilitatea de a eluda justiţia cu totul şi caracterul lor infracţional şi distructiv social nu se va reflecta în cazier. ADRIAN GRIGORIU