vineri, 20 iulie 2012

Cartea din vremea Ceausesc

De la cititori: Presa si cartea in vremea lui Ceausescu

Foto: aradnet.ro

Intr-una din zile, am intrat in clasa la care aveam prima mea ora si am lasat pe catedra geanta cu materiale si presa pe care o cumparasem in drum spre scoala, apoi am mers la cancelarie sa iau catalogul. Cand m-am intors, am vazut cum toti elevii erau adunati in jurul catedrei si unul dintre ei tocmai le spunea celorlalti elevi ca numai un om nebun poate sa dea atatia bani, intr-o zi, pe ziare si reviste.
Despre mine era vorba. Elevii socotisera banii cheltuiti pe presa de pe catedra si unul a tras concluzia.

Dupa ce au mers toti in banci le-am povestit cum eu, cand eram de varsta lor, primeam in fiecare zi cate 65 de bani pentru o Eugenie, bani pe care cel mai adesea ii strangeam pana cand adunam 4,50 lei ca sa-mi cumpar o carte din BPT (Biblioteca Pentru Toti).

Sigur ca nu am reusit impresionez, sa-i conving ca orice pasiune costa si nici sa le starnesc curiozitatea.

Vezi și

Cu timpul, n-a mai fost nevoie sa renunt la Eugenia cea de toate zilele ca sa-mi iau carti pentru ca am devenit salariata, dar au intervenit alte piedici.

Si pe atunci, inainte de '89, apareau carti foarte bune, numai ca veneau cu lista, cu dedicatie, pentru anumite persoane.

Cine punea mana pe o carte buna era un norocos. Si o imprumuta, pe lista, cand iti venea randul, pe timp limitat, pentru ca astepta urmatorul.

Nu era un sacrificiu prea mare sa pierzi o noapte sau doua ca sa termini cartea. Oricum, la televizor nu era program si posibilitatile de distractie limitate, mai ales ca timp.

Daca aveai sansa sa gasesti o carte buna la raft - din care acum gasesti cu zecile, duminica, in bazar si care se vand pe un leu, bani de o paine, pe o zi, ti se dadea la pachet cu doua, trei cuvantari de ale tovarasilor Ceausescu.

Trebuiau si brosurile acelea vandute chiar daca cel care le primea cu sila, numai din dorinta de a avea o anumita carte in biblioteca, le lasa in cosul de gunoi din fata librariei.

Ziarele erau putine si toate abordau aceeasi tematica: cuvantari kilometrice, epoca de aur, viata buna, realizari, planuri indeplinite inainte de termen.

Nu cumparam, dar, obligat, la scoala, toti eram abonati cu luna. Erau zile cand nici nu se desfacea pachetul cu ziare si la sfarsitul anului scolar faceam planul la maculatura numai din miile de ziare care zaceau intr-o incapere plina pana in tavan.

Batalia mare era toamna, inspre sarbatori, cand stiam ca trebuie sa apara almanahurile. Chiar daca doua treimi din numarul paginilor dintr-un almanah erau pline, ca si ziarele, de pozele cunducatorilor si laude aduse lor de poetii si eseistii vremii, in ultimele pagini mai gaseam informatii si din alte domenii: moda, sanatate, carti noi, in curs de aparitie, stiinta, filme, spactacole, rebusuri, jocuri logice.

Apareau cam cinci, sase almanahuri diferite pe an dar tot asa, in numar limitat, cu dedicatie si foarte putine ori chiar deloc, la vedere.

Sigur ca nu le puteam cumpara pe toate, nu aveam cum si nu din lipsa de bani, dar ne sfatuiam intre noi, hotaram ce cumpara fiecare si apoi le schimbam si asa ajungeam de le citim pe toate.

Astazi lumea citeste foarte putinm desi librariile, chioscurile de ziare si tarabele din piete ori alte locuri publice sunt pline si oferta extreme de variata.

Niciodata cartile nu au fost ieftine, dar cel care le iubeste si le vrea nu le socoteste pretul in bani, ci in valoarea informatiei pe care o ofera.

Cand ne era rau aveam de toate

Atunci cand o duceam rau , ne era mult mai bine ca acum !

De la Palatul Parlamentului la Canalul Dunăre Marea Neagră, de la Transfăgărăşan la Porţile de Fier, toate aceste construcţii şi multe altele ne-au făcut celebri în întreaga lume, deşi unele au fost duse la final cu importante sacrificii umane. Cele mai impresionante lucrări din România au fost executate în perioada regimului comunist, unele nefinalizate nici până în zilele noastre.

Toate marile construcţii din România sunt o mărturie a unor ambiţii extraordinare, a unor proiectanţi şi constructori de geniu, dar mai ales a unor sacrificii umane greu de imaginat, al căror număr nu se va cunoaşte, probabil, niciodată. Cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil din lume Casa Poporului sau Casa Republicii, cunoscută astăzi drept Palatul Parlamentului, este cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil din lume. Ca suprafaţă, cu cei 360.000 mp, este a doua din lume după Pentagon, şi prima din Europa. Conform World Record Academy, este însă şi cea mai scumpă clădire administrativă şi cea mai grea clădire din lume. Ca şi volum, Wikipedia o situează pe locul III în lume după Cape Canaveral din Florida şi piramida Quetzalcoatl din Mexic. Şi pentru că am pomenit de piramide să mai spunem că este cu puţin mai mare decât piramida lui Keops, motiv pentru care i s-a dat denumirea de construcţie faraonică. Construită după forma de pătrat, cu laturile de 270 X 240 m – are o adâncime un pic mai mare decât înălţimea 92 m sub pământ faţă de 86 m înălţime. Practic, proiectul a fost gândit după forma unui cub: jumătate în afară, jumătate în interior, dar arhitectura este o mulţime de forme geometrice. După cutremurul din 1977, Nicolae Ceauşescu a ordonat reconstruirea Bucureştiului. Concursul de proiecte care s-a întins pe mai mulţi ani, a fost câştigat de Ana Petrescu, care în ciuda vârstei, pe atunci avea doar 28 de ani, a fost numită arhitect - şef al unui proiect controversat la care şi-au adus contribuţia nu mai puţin de 700 de arhitecţi şi peste 20.000 de muncitori. Abia în 1980 a început şantierul cu demolarea a peste 7 km din vechiul centru al Bucureştiului şi relocarea a nu mai puţin de 40.000 de oameni din această zonă. Militarii în termen au fost forţaţi să facă lucrările, astfel reducându-se costurile cu munca la minim. Construcţia efectivă a clădirii a început în 1983/1984, iar în 1989, costurile clădirii erau estimate la 1,75 miliarde dolari, iar în 2006 la 4 miliarde de euro. Clădirea nu este finalizată nici după 34 de ani de la începerea construcţiei, fiind aduse o serie de modificări de-a lungul timpului, mai ales în subteran care nu au nimic din planul original. Transfăgărăşan, cel mai impresionant drum din lume, cu cel mai lung tunel din ţară Transfăgărăşan sau DN 7 C, unul din cele mai spectaculoase drumuri din România, leagă Muntenia de Transilvania. A fost construit între 1970 – 1974, la cererea lui Nicolae Ceauşescu, pe care nu l-a interasat că erau mai multe treceri ale Carpaţilor Meridionali moştenite dinainte de regimul comunist pe care le putea moderniza. A vrut ceva ieşit din comun şi asta a şi obţinut. Devenit un obiectiv turistic, drumul este deschis în totalitate doar din iunie până în octombrie, din cauza pericolului prezentat de zăpadă şi avalanşe. Ca la toate marile lucrări, numărul celor care şi-au sacrificat viaţa pentru acest edificiu este învăluit în mister. În memoria lor, dar şi în cinstea tuturor celor care au muncit la Transfăgărăşan, la cota 1200 şi la cota 1600 au fost construite două monumente - Poarta Geniştilor şi Poarta Întâlnirilor. Cei de la Top Gear îl consideră cel mai impresionant drum din lume. Aici regăsim cel mai lung tunel din ţară de 887 (875) m. Canalul Dunăre - Marea Neagră, o investiţie ce va fi recuperată peste şase secole Construcţia Canalului Dunăre – Marea Neagră a început în 1949 cu muncitori din rândul minorităţilor politice şi religioase, dar şi a deţinuţilor politici. A fost sistat 6 ani mai târziu şi reluat după două decenii având la bază un nou proiect, în 1976. A fost finalizat abia în 1984. Este o construcţie pentru care s-au excavat peste 350 milioane metri cubi de pământ. Poarta Albă – Midia – Năvodari a întrecut 25 de milioane metri cubi Canalul Suez şi cu 140 de milioane - Canalul Panama. Cu toate acestea este pe locul V în lume primul fiind ocupat de Panama. Construirea a necesitat o investiţie de circa 2 miliarde de dolari, potrivit Wikipedia, 6 miliarde după alte surse. La început s-a vorbit despre recuperarea acestei investiţii în circa 50 de ani. Numai că exploatarea canalului aduce venituri anuale care se ridică la doar 3 milioane de euro, iar acest lucru presupune recuperarea investiţiei în minim 600 de ani.

Metroul din Bucureşti, peste reţeaua din Amesterdam sau Praga Primele încercări de construcţie a unui metrou în Bucureşti, datează de mai bine de un secol, când se purtau negocieri cu o firmă nemţească pentru concesionarea construcţiilor liniilor de tramvai. Se întâmpla în 1909 - 1910. Propunerea a fost reluată două decenii mai târziu, când s-a discutat planul de sistematizare a Capitalei. Zece ani mai târziu, între 1936 – 1940, când în Bucureşti au fost întreprinse ample lucrări de modernizare, s-a pus din nou problema metroului într-un oraş cu 1 milion de locuitori în care era absolut necesară preluarea fluxului de călători. Izbucnirea celui De-al Doilea Război Mondial a blocat din nou construcţia. În 1952 se înfiinţează Institutul de Proiectare şi Direcţia Generală a Metroului din Bucureşti, ambele în subordinea Ministerului Transporturilor. Studiile făcute sub influenţa şcolii sovietice recomandau pe lângă funcţia de transport şi pe cea de apărare – adică construcţia să fie şi adăpost în caz de război. Dar adâncimile necesare, între 20 şi 40 de metri, implicau costuri mult prea mari, aşa că proiectul a fost amânat din nou. Abia în 1972, 30 de specialişti din diverse domenii, uniţi într-un colectiv de proiectare, au început să-şi pună ideile pe hârtie, iar trei ani mai târziu s-a demarat construcţia propriu-zisă. Prima linie, M 1 s-a inaugurat în 1979, pe o lugime de 9 km. Avea şase staţii, între Timpuri Noi şi Semănătoarea. Actuala reţea din Bucureşti o depăşeşte pe cea din Amsterdam, Praga sau Budapesta. Primele planuri ale metroului există din 1938, de pe vremea Regelui Carol al II-lea, şi tot de pe atunci se vorbea despre o viitoare Casă a Deputaţilor, actual Palat al Parlamentului. Barajul Vidraru şi misterul cătunului de pe fundul lacului În 1961 s-a început construcţia Barajului Vidraru în paralel cu Hidrocentrala de pe Argeş. Prima benă cu beton a fost coborâtă 180 de metri pe cabluri. Turnarea betoanelor s-a făcut în cofraje metalice, pentru obţinerea unei productivităţi superioare cu 20% faţă de metoda clasică. Lucrările s-au terminat chiar mai devreme decât se prevăzuse iniţial. În 1965 barajul este umplut cu apă. Se naşte astfel lacul de acumulare Vidraru între Munţii Ghiţu şi Frunţii. La vremea acea era al optelea din Europa şi pe locul 20 în lume ca înălţime. Pe fundul lacului Vidraru se află un fost cătun. Localnicii susţin că atunci când nivelul apelor este scăzut, se mai poate zări turla bisericii din sat. Printre clădirile inundate se afla şi o proprietate a Brătienilor. Hidrocentrala Porţile de Fier, cea mai mare amenajare hidroenergetică de pe Dunăre Cea mai mare construcţie hidroenergetică de pe Dunăre dar şi din ţară, Porţile de Fier sunt una din cele mai mari lucrări de acest gen din Europa. În 1964 începea construcţia amenajării şi a fost finalizată 8 ani mai târziu, în 1972. La inaugurare şantierului au participat Gheorghe Gheorghiu Dej şi Tito, fiind prima colaborare dintre România şi Serbia - Iugoslavia pe atunci. Iar la inaugurarea amenajării, în locul lui Dej a venit Ceauşescu. A fost cel mai ambiţios proiect de exploatare al potenţialului hidro al Dunării, dar şi de îmbunătăţire a navigaţiei şi de control al inundaţiilor. Pentru construcţia lui s-au folosit tehnologii unicat la acea vreme în Europa, salariile constructorilor fiind şi ele pe măsura proiectului. Mii de oameni au fost strămutaţi, vehea Orşovă se află şi acum sub apele Dunării Casa Radio, eterna poveste O clădire neterminată din Bucureşti, situată în apropierea Palatului Cotroceni, pe malul râului Dâmboviţa este Casa Radio care la vremea când a început să fie construită, în 1986, se dorea a fi sora cea mică a Casei Poporului. În 89 a fost inaugurată deşi nu era finalizată decât faţada. De ani de zile, presa atrage atenţia asupra jafului continuu comis de-a lungul timpului aici. Urma să găzduiască Muzeul Naţional de Istorie al României, de fapt Muzeul Partidului Comunist. În prezent este unul din cele mai mari proiecte imobiliare propuse spre devoltare din Bucureşti. Se vorbea şi se vorbeşte despre transformarea sa în cel mai mare mall, dar proprietarii, israelienii de la Plaza Centers care deţin 75% din acţiuni susţin s-au împotmolit la stadiul obţinerii autorizaţiilor, din cauza proiectelor mult prea ambiţioase pe care le au investitorii şi care nu corespundeau cu arhitectura Bucureştiului.

Citeste mai mult: adev.ro/pbe82f

Citeste mai mult: adev.ro/pbe82f

Ceausescu se îngrijea de tot ! Daca nu aveai serviciu , politia , te îndruma spre fortele de munca , unde ți se propuneau mai multe posibilitati !

Tot Ceausescu , ne construia case ca un nebun !

Mai facea si greseli , insa acum , toate guvernarile de dupa 89 , doar au demolat si au furat Avuția întregului popor !

O gașca de nemernici sau îmbogățit fantastic , iar populatia a saracit dramatic .

Duminica mergeam cu baietii si fetele in Oras , iar mama imi dadea 50 de lei sau chiar 100 lei si atunci eram cel mai zmecher din parcare !

Da , dar atunci parcarea era plina , ful !

De multe ori mă dădeam mare si faceam cinste !

Vezi și

Cateodată mergeam singur in cate o bombă unde erau bețivani și comandam Coniac Albanez spre uimirea tuturor !

Daca aveai 100 de lei in buzunar erai important , mai ales fiind adolescent !

Mama lua imprumut de la CAR 20.000 lei , bani grei la vremea aia , imi facea costum de comanda asa cum vroiam eu , cu pantalonii evazati și pantofi din piele cu toc !
Mama îmi indeplinea orice dorință , mă iubea ca pe ochii din cap !

Si eu o iubeam pe mama , ținem mult la ea , însă acum îmi dau seama că nu i-am arătat atat de multă dragoste cît trebuia !

Aveai o sută in buzunar , erai Rege !

Cu acesti bani am copilarit multi dintre noi .Stateam la coada la paine, la lapte, la salam de vara si cascaval , dar aveam detoate , mergeam in concediu in fiecare an , aveam scoala gratuita , tratamente si asistenta gratuita , și la facultate era totul gratuit etc. .

Biletul la tramvai era 30 de bani , autobus 50 de bani .

Acum cand ne zice ca este că este bine , de ce o ducem mai rău ?

Antena RO

vineri, 20 iulie 2012

Cartea din vremea Ceausesc

De la cititori: Presa si cartea in vremea lui Ceausescu

Cand ne era rau aveam de toate

Despre mine

Arhivă blog