De la cititori: Presa si cartea in vremea lui Ceausescu
Foto: aradnet.ro
Intr-una din zile, am intrat in clasa la care aveam prima mea ora si am lasat pe catedra geanta cu materiale si presa pe care o cumparasem in drum spre scoala, apoi am mers la cancelarie sa iau catalogul. Cand m-am intors, am vazut cum toti elevii erau adunati in jurul catedrei si unul dintre ei tocmai le spunea celorlalti elevi ca numai un om nebun poate sa dea atatia bani, intr-o zi, pe ziare si reviste.
Despre mine era vorba. Elevii socotisera banii cheltuiti pe presa de pe catedra si unul a tras concluzia.
Dupa ce au mers toti in banci le-am povestit cum eu, cand eram de varsta lor, primeam in fiecare zi cate 65 de bani pentru o Eugenie, bani pe care cel mai adesea ii strangeam pana cand adunam 4,50 lei ca sa-mi cumpar o carte din BPT (Biblioteca Pentru Toti).
Sigur ca nu am reusit impresionez, sa-i conving ca orice pasiune costa si nici sa le starnesc curiozitatea.
Despre mine era vorba. Elevii socotisera banii cheltuiti pe presa de pe catedra si unul a tras concluzia.
Dupa ce au mers toti in banci le-am povestit cum eu, cand eram de varsta lor, primeam in fiecare zi cate 65 de bani pentru o Eugenie, bani pe care cel mai adesea ii strangeam pana cand adunam 4,50 lei ca sa-mi cumpar o carte din BPT (Biblioteca Pentru Toti).
Sigur ca nu am reusit impresionez, sa-i conving ca orice pasiune costa si nici sa le starnesc curiozitatea.
Vezi și
Cu timpul, n-a mai fost nevoie sa renunt la Eugenia cea de toate zilele ca sa-mi iau carti pentru ca am devenit salariata, dar au intervenit alte piedici.
Si pe atunci, inainte de '89, apareau carti foarte bune, numai ca veneau cu lista, cu dedicatie, pentru anumite persoane.
Cine punea mana pe o carte buna era un norocos. Si o imprumuta, pe lista, cand iti venea randul, pe timp limitat, pentru ca astepta urmatorul.
Nu era un sacrificiu prea mare sa pierzi o noapte sau doua ca sa termini cartea. Oricum, la televizor nu era program si posibilitatile de distractie limitate, mai ales ca timp.
Daca aveai sansa sa gasesti o carte buna la raft - din care acum gasesti cu zecile, duminica, in bazar si care se vand pe un leu, bani de o paine, pe o zi, ti se dadea la pachet cu doua, trei cuvantari de ale tovarasilor Ceausescu.
Trebuiau si brosurile acelea vandute chiar daca cel care le primea cu sila, numai din dorinta de a avea o anumita carte in biblioteca, le lasa in cosul de gunoi din fata librariei.
Ziarele erau putine si toate abordau aceeasi tematica: cuvantari kilometrice, epoca de aur, viata buna, realizari, planuri indeplinite inainte de termen.
Nu cumparam, dar, obligat, la scoala, toti eram abonati cu luna. Erau zile cand nici nu se desfacea pachetul cu ziare si la sfarsitul anului scolar faceam planul la maculatura numai din miile de ziare care zaceau intr-o incapere plina pana in tavan.
Batalia mare era toamna, inspre sarbatori, cand stiam ca trebuie sa apara almanahurile. Chiar daca doua treimi din numarul paginilor dintr-un almanah erau pline, ca si ziarele, de pozele cunducatorilor si laude aduse lor de poetii si eseistii vremii, in ultimele pagini mai gaseam informatii si din alte domenii: moda, sanatate, carti noi, in curs de aparitie, stiinta, filme, spactacole, rebusuri, jocuri logice.
Apareau cam cinci, sase almanahuri diferite pe an dar tot asa, in numar limitat, cu dedicatie si foarte putine ori chiar deloc, la vedere.
Sigur ca nu le puteam cumpara pe toate, nu aveam cum si nu din lipsa de bani, dar ne sfatuiam intre noi, hotaram ce cumpara fiecare si apoi le schimbam si asa ajungeam de le citim pe toate.
Astazi lumea citeste foarte putinm desi librariile, chioscurile de ziare si tarabele din piete ori alte locuri publice sunt pline si oferta extreme de variata.
Niciodata cartile nu au fost ieftine, dar cel care le iubeste si le vrea nu le socoteste pretul in bani, ci in valoarea informatiei pe care o ofera.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu