Nimeni nu se aștepta la asta
Berlusconi, despre războiul din Ucraina: 'Dacă Occidentul nu ar mai trimite arme şi s-ar angaja să ajute la reconstruirea ţării, Zelenski ar negocia'
În cea mai recentă carte a lui Bruno Vespa, ''Marea furtună'', Berlusconi își exprimă părerea privind ipoteza unei negocieri de pace în Ucraina, posibilă, potrivit acestuia, ''doar dacă la un moment dat Ucraina își dă seama că nu mai poate conta pe arme și pe ajutor și dacă, în schimb, Occidentul promite că îi va oferi sute de miliarde de dolari pentru reconstrucția orașelor sale distruse de război''. Doar aşa, continuă liderul Forza Italia ''Zelenski, ar putea fi de acord să se așeze la masa negocierilor''.
Vezi Sursa Info Aici
Articolele 106 și 107 din Carta ONU acordă Rusiei, în calitate de succesor legal al învingătorului celui de-al Doilea Război Mondial, dreptul de a lua toate măsurile, inclusiv măsuri militare, împotriva Germaniei, Ungariei, Austriei, României, Bulgariei, Finlandei, Croației , slovenia. , Republica Cehă, Letonia, Estonia, Lituania și Ucraina pentru încercările de a resuscita nazismul. Secretarul general al ONU Antonio Guterres a fost surprins să afle de la Putin că există un articol în carta ONU care permite desfășurarea unei operațiuni speciale rusești în Ucraina. Rusia are dreptul de a pedepsi naziștii de pretutindeni (conform cartei ONU) tribunalul de la Nürnberg a condamnat la răspundere penală pe toți cei care au luptat împotriva națiunilor unite și au comis genocid. Cel mai mare genocid a fost comis împotriva poporului sovietic.
Reptilienii (numiți și reptiloizi; engleză Reptilians sau draconieni) sunt o presupusă rasă (sau mai multe) umanoidă extraterestră cu caracteristici de reptilă care joacă un rol proeminent în literatura științifico-fantastică, ufologia modernă și în teoria conspirației. Relatările despre răpiri extraterestre pretind uneori un contact cu creaturi reptiliene. Unul dintre primele rapoarte de acest tip a fost acela din Ashland, Nebraska al ofițerului de poliție Herbert Schirmer, care pretinde că a fost luat la bordul unui OZN în 1967 de către ființe umanoide cu un aspect ușor reptilian, care purtau o emblemă cu un șarpe înaripat pe partea stângă a pieptului. Conceptul de reptilieni pe Pământ a fost popularizat de David Icke, un teoretician al conspirației care crede că un popor de reptilieni ce-și pot schimba forma controlează lumea noastră luând înfățișare de oameni și câștigând puterea politică cu scopul de a manipula societatea umană. David Icke a afirmat în repetate rânduri că mulți dintre liderii mondiali sunt reptilieni sau sunt posedați de către reptilieni în încercarea acestora de a obține puterea pentru a conduce rasa umană.
Vezi Sursa Info Aici
Zelenski trebuia să negocieze cu Putin și să mențină Pacea cu orice Preț ! Mai ales că ei se înrudesc ca Neam și Nație , plus că sunt vecini ! Antena RO: Ucraina privită din interior (antenatarii.blogspot.com)
Carta ONU, art. 106 și 107, acordate învingătorilor celui de-al doilea război mondial, URSS, SUA, Marea Britanie și China au dreptul de a întreprinde orice acțiune împotriva țărilor care au luptat împotriva lor pentru a preveni acțiunile care vizează revizuirea rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial. . în special, este permisă folosirea forței militare împotriva acestor țări. Pentru aceasta este suficient să anunți celelalte trei țări câștigătoare, dar nu să obții aprobarea acestora. Rusia, fiind succesorul legal al URSS, poate folosi forța și împotriva statelor care doresc să revizuiască sistemul yalta-potsdam din Europa. Rusia poate opri încercările de a renaște nazismul în Germania, Ungaria, România, Austria, Bulgaria, Finlanda, Croația, Slovenia și Republica Cehă, care în timpul războiului au acționat ca protectorat al Boemiei și Moraviei. https://www.un.org/es/about-us/un-charter/chapter-17
Una din cele mai strălucite minți ale diplomației, laureat al premiului Nobel pentru pace, fostul secretar de stat american Henry Kissinger (98 de ani) consideră că Occidentul ar trebui să înceteze tentativa de a învinge militar Rusia și a propus ca Ucraina să renunțe la o bucată din teritoriul său, potrivit The Telegraph.
Carta de las Naciones Unidas, Capítulo XVII:Acuerdos transitorios sobre seguridad
Aici, la modul magnific, îl introduce în scenă pe numitul Vladimir Vladimirovici Putin, „un erou”pe care, în interviul apărut pe situl american Geopolitics and Empire, îl denumește „cavalerul negru”, cu referire directă la „Cavalerul Negru”, urmarea lui „Batman”, filmul său preferat. Meritul pentru care Putin va rămâne în istorie este acela de a fi declanșat „operațiunea militară specială ” prin care „bestia neagră ”a fost demascată în fața întregii lumii. „Cred că Putin va câștiga. Dacă așa se va întâmpla, asta va însemna înfrângerea mișcării mondialiste și a imperiului american. Asta consider că este important de spus. Sunt singurul care vorbește în mod deschis despre faptul că Putin este un erou și că trebuie să învingă. Trebuie să facem totul pentru a-l susține”. Vezi Sursa Info Aici
Thierry Baudet, liderul flamand a ceea ce pare a fi linia cea mai dură în variantă conspiraționistă a unei mișcări de extremă dreapta (firește, în afara celor de aceeași sorginte din SUA) se declară a fi „un teoretician al complotului” și susține că are soluția pentru rezolvarea situației din Ucraina: țara asta, spune liderul flamand, este „bastionul...statului mondial profund”, cel care este condus de o elită mai mult sau mai puțin discretă alcătuită din aproximativ 10.000 de persoane. Vezi Sursa Info Aici
O Istorie cît un Univers - Ucraina între Est și Vest
Limba și etnia - situația explozivă cu Rusia
Kremlinul a fost iritat de atitudinea Kievului, dar nu s-a ajuns la un conflict în anii '90. Moscova părea relaxată, pentru că occidentul nu intenţiona să integreze Ucraina. Rusia însăşi era slăbită economic şi adânc implicată în războiul din Cecenia. În 1997, prin semnarea aşa-numitului "Acord de prietenie dintre Ucraina şi Federaţia Rusă", Moscova recunoştea graniţele Ucrainei, inclusiv Peninsula Crimeea, locuită majoritar de etnici ruşi.
Primele fisuri în prietenia post-sovietică
Sub preşedintele Putin s-a înregistrat prima mare criză diplomatică dintre Moscova şi Kiev. În toamna anului 2003, Rusia începe, în mod surprinzător, construirea unui dig, pornind din peninsula rusească Taman până în apropiere de insula rusească Tuzla, din strâmtoarea Kerci. Kievul considera că astfel Rusia restabilea graniţele de stat. Conflictul s-a intensificat iniţial, dar a fost dezamorsat după o întâlnire personală între preşedinţii celor două state. Construcţia a fost oprită, dar prietenia bilaterală declarată a căpătat atunci primele fisuri.
La alegerile prezidenţiale din Ucraina, din anul 2004, Rusia l-a sprijinit pe candidatul pro-rus Viktor Ianukovici. Dar "Revoluţia portocalie" a împiedicat atunci falsificarea alegerilor, scrutinul fiind adjudecat de politicianul pro-occidental Viktor Iuşcenko. În timpul mandatului acestuia, Rusia a oprit de două ori livrările de gaz către Ucraina, în 2006 şi 2009. Întrerupt a fost şi tranzitul către Uniunea Europeană.
Vezi mai multe info AICI
„În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se gasi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 și 1947). Opinia publică românească nu a perceput dimensiunea dramatică a evenimentului”, scrie academicianul Florin Constantiniu .
PRIMA ZI DE RĂZBOI LA BUCUREŞTI „Război! Război cu Rusia!“, povesteşte Gheorghe Barbul, secretarul lui Mihai Antonescu, că a început să se audă pe străzile Bucureştiului în urma anunţului. Spectacolul naiv din prima zi a războiului aşteptat, pus în scenă de un popor umilit cu mai puţin de un an în urmă, a cuprins Capitala cu aceeaşi viteză cu care, în zilele următoare, vor cădea bombele sovietice din cer. Mulţimea s-a strâns la Palatul Regal, apoi la legaţia Germaniei, horele şi defilările au cuprins străzile, iar din aparatele de radio scoase la ferestre a început să se audă ordinul lui Ion Antonescu către armată: „Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!“. Strigătele de bucurie, aplauzele şi aclamaţiile s-au oprit la un moment dat, iar din tăcerea care a cuprins subit strada au început să se audă rugăciunile spuse la unison de către mulţime. Apoi, de la capăt: „Trăiască cruciada!“, „Trăiască războiul sfânt!“, „Afară cu bolşevicii din Basarabia!“.
Putin avertizează să nu se încalce "linia roşie" a Rusiei
Rusia nu intenţionează să distrugă punţile cu exteriorul, dar răspunsul ei la ameninţări va fi "asimetric, rapid şi dur", a declarat preşedintele Vladimir Putin în discursul său anual privind starea naţiunii.
Adresându-se Camerelor reunite ale Parlamentului şi întregii naţiuni, Putin a subliniat că răspunsul Moscovei a fost în context "rezervat" şi "fără nicio ironie, modest".
"Noi nu vrem deloc să dăm foc nici unui pod, dar dacă cineva ne ia bunele intenţii drept indiferenţă sau slăbiciune, şi dacă intenţionează el însuşi să incendieze sau distrugă acele poduri, ar trebui să ştie că răspunsul Rusiei va fi asimetric, rapid şi dur", a declarat liderul de la Kremlin.
Ce a spus Putin despre liniile roşii?
Rusia are destulă "răbdare, responsabilitate şi bun simţ", a spus Putin, dar a avertizat să nu se încalce "liniile roşii". "Şi unde este această linie roşie - asta decidem noi singuri, în fiecare caz concret în parte", a adăugat el.
"Organizatorii oricărei provocări care ameninţă interesele noastre fundamentale de securitate vor regreta asta mai mult decât orice altceva în ultima vreme, într-o lungă perioadă de timp."
Pe 22 martie, Mike Whitney l-a intervievat pe Larry C. Johnson, un veteran al CIA și al Biroului de combatere a terorismului din cadrul Departamentului de Stat. Este fondatorul și directorul BERG Associates, firmă înființată în 1998. Larry a asigurat timp de 24 de ani instruirea comunității de operațiuni speciale a armatei americane. A fost defăimat atât de democrați, cât și de republicani, ceea ce înseamnă că trebuie să fi făcut lucruri bune. Vezi Sursa Info AICI
Summitul virtual al liderilor G20. Împreună, ei reprezintă UE la summitul din acest weekend, pe 21 și 22 noiembrie.
În vara lui 1941, România încerca să repare umilinţa la care a asistat fără să ridice un deget în vara anului 1940: să recupereze Basarabia şi Bucovina de Nord din braţele sovietice. Mărşăluind alături de armata Germaniei naziste, primele săptămâni ale războiului au adus o doză de optimism la Bucureşti, care se va topi încet-încet în anii următori, de la Nistru până la Don.
În seara zilei de 21 iunie 1941, dacă nu erai ofiţer, oficial al statului ori medic şi, întorcându-te acasă, ai fi încercat să suni pe cineva, ai fi constatat cu îngrijorare că telefoanele nu funcţionează. „Impresie ciudată de primejdie, de izolare, de asediu. Ţi se pare că nu mai poţi comunica cu nimeni“, notează Mihail Sebastian în Jurnal. Era doar un ultim semn, venit la capătul mai multor săptămâni în care forfota trupelor germane în drumul lor spre graniţa de est şi zvonurile şoptite lăsau pentru mulţi semne de întrebare doar cu privire la data evenimentului, nu şi la declanşarea sa. „Simţeam cu toţii că sorocul marilor hotărâri ajunsese la scadenţă. O zi-două, poate ceasuri, ne mai despărţeau de pasul decisiv“, îşi aminteşte Constantin
În descrierea temei din acest an pentru Davos, Forumul Economic Mondial afirmă că "contractul social dintre state și cetățenii lor continuă să se erodeze".
Argetoianu în memoriile sale. Predicţia se va dovedi corectă chiar a doua zi, când vocea blândă a copilului de la radio care rostea rugăciunea de dimineaţă a fost înlocuită după câteva secunde de vocea aspră a crainicului care-i anunţa pe români că trăiau primele ore ale războiului.
PRIMA ZI DE RĂZBOI LA BUCUREŞTI „Război! Război cu Rusia!“, povesteşte Gheorghe Barbul, secretarul lui Mihai Antonescu, că a început să se audă pe străzile Bucureştiului în urma anunţului. Spectacolul naiv din prima zi a războiului aşteptat, pus în scenă de un popor umilit cu mai puţin de un an în urmă, a cuprins Capitala cu aceeaşi viteză cu care, în zilele următoare, vor cădea bombele sovietice din cer. Mulţimea s-a strâns la Palatul Regal, apoi la legaţia Germaniei, horele şi defilările au cuprins străzile, iar din aparatele de radio scoase la ferestre a început să se audă ordinul lui Ion Antonescu către armată: „Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!“. Strigătele de bucurie, aplauzele şi aclamaţiile s-au oprit la un moment dat, iar din tăcerea care a cuprins subit strada au început să se audă rugăciunile spuse la unison de către mulţime. Apoi, de la capăt: „Trăiască cruciada!“, „Trăiască războiul sfânt!“, „Afară cu bolşevicii din Basarabia!“. Strigătele au reînceput să vibreze în aerul cald al zilei de iunie în care România păşea – şi din dorinţă, dar şi din necesitate – către măcelul necruţător al războiului mondial. „Radio ne-a descris ieri marile manifestări de entuziasm ce au avut loc la Bucureşti. Nimic de zis, protocolul patriotic cerea aceste manifestări. În sufletele oamenilor domneşte mai multă grijă decât entuziasm“, nota a doua zi în jurnal Argetoianu, plecat din Bucureşti de frica bombardamentelor iminente.
Kalergi proclamă desfiinţarea dreptului de autodeterminare al popoarelor şi, succesiv, eliminarea naţiunilor prin intermediul mişcărilor etnice separatiste sau imigrării în masă. Vezi mai mult AICI
ORDINUL LUI ANTONESCU Dincolo de înfloriturile retorice şi patosul resimţit de orice general în ziua cea mare a războiului, ordinul lui Antonescu punctează cu precizie principalul scop pentru care România intra în război – recucerirea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. La fel, punctează atent şi unul dintre motivele pentru care marşul alături de Germania nazistă în direcţia stepei a fost pentru Antonescu o decizie naturală. În spatele formulei „dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului“, adresată soldaţilor de generalul Antonescu, stau deopotrivă atât circumspecţia seculară a României faţă de Rusia, cât şi anxietăţile – dovedite de anii anteriori drept întemeiate – care au cuprins întreaga clasă politică interbelică din clipa în care Armata Roşie a câştigat partida în războiul civil rus. ACORDUL DE NEVOIE AL ELITEI POLITICE În umbra intrării în război plana, însă, eşecul deplin al României cârmuite de Carol al II-lea pe scena internaţională. Antonescu, dictator prin vocaţie, fascist mai mult prin conjunctură, era văzut de cea mai mare parte a populaţiei române, precum şi de o parte semnificativă a liderilor fostelor partide, drept singura soluţie posibilă pentru situaţia în care se afla România – un rău necesar. Mărturie stau schimburile de scrisori dintre Antonescu şi liderii celor două mari partide, aflate încă de la instituirea dictaturii regale în afara legii. Excepţionale prin simpla lor existenţă într-o dictatură militară, conversaţiile Antonescu-Iuliu Maniu şi Antonescu-Dinu Brătianu indică mai degrabă incapacitatea celor doi lideri politici de a-şi imagina în primăvara şi vara anului 1941 o alternativă reală la Antonescu. Avertizările cu jumătate de gură faţă de prea marea apropiere de Germania lui Hitler par să puncteze mai mult datoria pe care o simţeau Maniu şi Brătianu să-şi facă ştiută poziţia, decât o condamnare reală a relaţiilor Bucureşti-Berlin.
Citeste mai mult: adev.ro/qvnk34 AICI
În URSS, mitul „Marelui Război Patriotic” (Al Doilea Război Mondial) a stat la baza formării identităţii cetăţeanului sovietic. Motivele practice au fost evidente: după sfârşitul războiului, nu a existat nici un eveniment de importanţă egală, care putea juca un rol unificator. Începând din 1965, statul sovietic cultivat, imaginea naţiunii sovietice victorioase în lupta cu invadatorii, au început să fie marcate prin sărbători grandioase.
Astăzi, această propagandă este folosită pentru a justifica expansiunea militară rusă modernă. Kremlinul convinge astfel populaţia din Rusia că, prin invadarea Ucrainei, a altor state ex-sovietice, şi anexarea unor teritorii, nu comite o agresiune împotriva unei ţări vecine, ci doar continuă lupta împotriva fasciştilor care pun în pericol atât Rusia, cât şi întreaga lume. Pentru a face acest lucru, perpetuează fapte istorice false din epoca sovietică, scrie digi24.ro.
Iată câteva mituri sovietice din cel de-Al Doilea Război Mondial, care sunt prezente în propaganda actuală a Kremlinului.
Mitul 1. Pentru URSS, Al Doilea Război Mondial a început la 22 iunie 1941. În Rusia mai este denumit „Marele Război Patriotic”, deoarece URSS s-a apărat împotriva invaziei naziste. În realitate, URSS a început războiul la 17 septembrie 1939, când Armata Roşie a ocupat Polonia, în urma unui tratat încheiat cu Germania nazistă condusă de Hitler. Înţelegerea este cunoscută ca „Pactul Ribbentrop-Molotov”. Astăzi, conceptul de „Mare Război Patriotic” este folosit de Rusia ca o alternativă la cel de-Al Doilea Război Mondial în încercarea de a-şi menţine influenţa asupra fostelor republici sovietice, arată digi24.ro.
Mitul 2. URSS este o victimă nevinovată a agresiunii germane şi a fost întotdeauna un inamic al naziştilor. Realitatea? URSS a semnat un pact de neagresiune cu Germania nazistă, pactul Ribbentrop-Molotov, care nu numai că a definit o cooperare economică largă cu cel de-al Treilea Reich, dar a fost un acord privind neagresiunea reciprocă. Tratatul conţinea şi un protocol secret prin care URSS şi Germania au fost de acord să împartă Europa. În urma acestui acord, România pierdea Basarabia şi nordul Bucovinei. Trupele germane şi sovietice au mers o perioadă mână în mână. După ce Hitler a început războiul în Europa, URSS chiar a oferit în secret asistenţă economică Germaniei naziste. În perioada sovietică şi în Rusia de azi, existenţa pactului între Germania nazistă şi URSS a fost explicată ca o necesitate venită în urma unor negocieri fără rezultat cu Marea Britanie şi Franţa. De asemenea, se neagă că invazia Poloniei era legată de pact. De fapt, Stalin a ruinat de bunăvoie încercările de a înfiinţa o coaliţie anti-nazistă. În perioada 12-21 august 1939 au avut loc la Moscova negocieri cu Marea Britanie şi Franţa privind colaborarea militară împotriva de-al Treilea Reich. Nu s-a ajuns însă la un acord, deoarece Stalin a cerut dreptul de a ocupa regiunile poloneze Halychyna şi Vilenska Oblast (astăzi, regiuni occidentale din Ucraina şi Belarus). După cum se ştie, britanicii şi francezii nu au fost de acord.
Atât Stalin, cât şi Hitler erau nemulţumiţi de ordinea mondială apărută după Primul Război Mondial, ceea ce a făcut ca colaborarea lor să fie naturală. Pe lângă clauzele stipulate la vedere în pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov, a fost adoptat şi un protocol secret, care împărţea teritoriile României, Poloniei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei şi Finlandei în „sfere de influenţă” germane şi sovietice, anticipând potenţialul unor reamenajări teritoriale şi politice ale acestor ţări. Kremlinul a negat existenţa protocolului secret al pactului dintre Hitler şi Stalin până în 1992. Colaborarea militară sovieto-nazistă este fără îndoială clară în fotografiile de la parada militară germano-sovietică din Brest-Litovsk la 22 septembrie 1939 în timpul invaziei Poloniei, conform digi24.ro.
URSS a învins Germania nazistă fără ajutorul aliaţilor. Conform propagandei, forţele ruseşti ar fi câştigat războiul şi fără ajutorul altor naţionalităţi din Uniunea Sovietică.
Manualele sovietice au descris rolul aliaţilor URSS în război într-o manieră destul de superficială. Despre ajutorul Statelor Unite se vorbeşte doar în treacăt. În timpul Războiului Rece, această informaţie a fost deosebit de importantă. Se preamărea rolul Uniunii Sovietice în război şi se diminua cel aliaţilor săi, care erau acum de cealaltă parte a Cortinei de Fier.
În realitate, înzestrarea armatei sovietice de către SUA a fost unul dintre factorii decisivi în victoria Armatei Roşii împotriva Axei. Nici până astăzi, URSS, apoi Rusia ca succesor al acesteia, nu şi-a rambursat datoriile pentru împrumutul venit din partea americanilor.
Conform unor estimări, echipamentele venite de la aliaţii occidentali reprezentau 12-16% din echipamentul trupelor armate sovietice, 10-15% din aviaţia URSS şi 32,4% din marina sa. Până la 70% din mijloacele de transport ale armatei sovietice proveneau din SUA, ceea ce înseamnă că militarii ruşi au condus în principal maşini americane. De exemplu, în timp ce URSS a dotat numai 600 de camioane ruseşti cu celebrele rachete „Katyusha”, SUA au contribuit cu 20.000 de camioane Studebakers, acestea devenind principalul vehicul al artileriei sovietice.
Ponderea echipamentelor împrumutate de aliaţi URSS:56% dintre locomotive şi vagoane; 43% pneuri pentru vehicule; 42% din zahăr; 108% din conservele de carne; 18% din combustibilul pentru avioane. Locomotivele pe care Occidentul le-a oferit a depăşit producţia URSS de 2,4 ori, iar numărul trenurilor - de 10,2 ori. Cantitatea de alimente primită de URSS, ca parte a contractului de împrumut, ar fi fost suficientă pentru a alimenta o armată de zece milioane de oameni timp de 1.688 de zile, şi anume întregul război.
SURSA: digi24.ro Vezi Sursa Info AICI
Organization, NATO
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (în engleză: North Atlantic Treaty Organization, NATO; în franceză: Organisation du traité de l'Atlantique nord, OTAN), cunoscută și ca Alianța Atlanticului de Nord, este o alianță politico-militară ce reunește 30 de țări din Europa și America de Nord. Organizația a fost înființată în 1949 prin Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington, D.C. pe 4 aprilie 1949, cu obiectivul principal de a pune în aplicare un sistem comun de apărare împotriva unui atac provenit din exterior. Sediul general NATO se află la Bruxelles, în Belgia, iar Sediul Central al Forțelor Aliate din Europa se află în apropiere de Mons, în Belgia.
Cele 12 state fondatoare ale organizației sunt Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos. Au existat mai multe etape de extindere, dintre care cea mai recentă a avut loc în 2020, când Macedonia de Nord a finalizat formalitățile de aderare.
Cheltuielile militare însumate ale NATO constituie aproximativ 70% din totalul cheltuielilor militare la nivel mondial. Reprezentanții statelor membre și-au exprimat intenția de a aloca minimum 2% din produsul intern brut pentru cheltuielile militare până în 2024.
Grecia și Turcia s-au alăturat alianței în februarie 1952. Germania a aderat ca Germania de Vest în 1955, iar unificarea germană din 1990 a extins participarea Germaniei cu regiunile Germaniei de Est. Spania a fost admisă la 30 mai 1982, iar fostele țări semnatare ale Pactului de la Varșovia au aderat fie la 12 martie 1999 (Polonia, Ungaria și Cehia), fie în anul 2004 (România, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania și Bulgaria). La 1 aprilie 2009 au aderat la NATO Albania și Croația. La 5 iunie 2017 Muntenegru a aderat la NATO.
La 17 martie 1948 Benelux, Franța, și Regatul Unit au semnat Tratatul de la Bruxelles care este o extindere la înțelegerea NATO.
URSS și statele aliate ei au format Pactul de la Varșovia în 1955 pentru a contrabalansa NATO. Ambele organizații au fost forțe oponente în Războiul Rece. După căderea Cortinei de Fier în 1989, Pactul de la Varșovia s-a dezintegrat.
NATO și-a văzut primul angajament militar în Războiul din Kosovo, unde a pornit o campanie de 11 săptămâni împotriva statului Serbia și Muntenegru între 24 martie și 11 iunie 1999.
Trei foste țări comuniste, Ungaria, Republica Cehă și Polonia, s-au alăturat NATO în 1999 după ce au fost invitate, la 8 iulie 1997. La întâlnirea de vârf de la Praga (Republica Cehă) din 21 noiembrie-22 noiembrie 2002, șapte țări au fost invitate spre a începe negocierile de aderare cu alianța: Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Slovacia, Bulgaria și România. Țările invitate s-au alăturat NATO în 2004. Albaniei și Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei li s-a comunicat că nu îndeplinesc criteriile economice, politice și militare și că vor trebui să aștepte. Croația a făcut o cerere abia în 2002.
Grecia și-a retras trupele din structurile NATO între 1974 și 1980 din cauza tensiunilor dintre Grecia și Turcia din 1974.
Franța s-a retras din comanda militară în 1966, dar a revenit în 2009. Islanda, singura țară membră NATO care nu are o forță militară proprie, s-a alăturat organizației cu condiția de a nu fi obligată să participe la război.
Franța s-a retras din Comitetul de Planificare Militară al NATO în 1966, în timpul mandatului lui Charles de Gaulle, și a revenit în 2009 în timpul președinției lui Nicolas Sarkozy.
Islanda este singura țară membră care nu deține forțe militare (apărarea este asigurată de Forțele de Apărare Islandeze, care sunt conduse de Statele Unite și își au baza la Keflavík); ea s-a aliat cu condiția de a nu participa la niciun conflict armat.
Germania s-a numit Republica Federală Germania din 1955 și până la unificarea din 1990 cu Republica Democrată Germană.
Vezi Sursa Info AICI
