In prag de foamete, Guvernul vinde graul !
Guvernul Romaniei vinde graul in plină criză !
AGRICULTURA - SINGURA RAMURĂ ECONOMICĂ CE POATE ATENUA CRIZA ECONOMICA ȘI ALIMENTARA IN ROMANIA
Guvernul Romaniei vinde graul in plină criză !
SUA avertizeaza: la anul va fi foamete! Departamentul pentru Agricultura a Statelor Unite a avertizat inca de luna trecuta ca, din cauza secetei, preturile alimentelor vor exploda in 2013. Aceasta criza alimentara se va combina cu criza economica: adica cu șomajul si cu scaderea puterii de cumparare. Rezultatul: cea mai cumplita foamete din ultimii 100 de ani. Mai rea ca cea din 1947, de dupa razboi. Guvernul american intentioneaza sa interzica, pana in 2013, orice exporturi de cereale si sa limiteze strict exporturile de carne. Pentru ca orice guvern normal la cap iși pastreaza in asemenea situatii rezervele de alimente, ba chiar incearca sa cumpere cat mai mult (inainte ca preturile sa explodeze).
Chiar si marii exportatori de cereale fac la fel: in 2010, din cauza secetei care a lovit Rusia, Moscova a pus timp de un an, embargou asupra exporturilor de cereale.
Ce face insa Romania? Vinde tot! Vinde ieftin si vinde cat mai repede!
Exporturile romanești, duble fata de anul trecut!
Astazi, la sfarșit de august, cand se vede cu ochiul liber dezastrul produs de seceta, Romania vinde mancare in disperare. Pe primele 7 luni, s-au vandut 3.6 milioane de tone de cereale – adica dublu fata de 2011 (cand a fost un an foarte bun).
De ce face Romania o tampenie ca asta?
Pentru ca Dan Constantin, ministrul Agriculturii, a refuzat sa declare stare de urgenta in luna iulie si sa opreasca exporturile. Da, ati citit corect: nu ca nu si-a dat seama – ci i s-a cerut si a refuzat!
Inca de la primele semne de seceta, Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR) a cerut premierului Victor Ponta sa declare stare de urgenta. Starea de urgenta ar fi facut posibila interventia armatei si ar fi permis salvarea macar a unei parti din recolta distrusa de seceta. In același timp, ar fi insemnat oprirea exporturilor.
Premierul Ponta s-a spalat insa pe maini si i-a trimis pe tarani cu jalba la ministrul Agriculturii, Dan Constantin: care a inceput sa rada de ei! Elegant si parfumat, ministrul le-a spus intr-o conferinta de presa ca sunt isterici, ca seceta ca nu merita bagata in seama, pentru ca nu e o seceta…regulamentara:
“Daca va uitati in definitia starii de urgenta o sa vedeti ca nu are niciun fundament solicitarea LAPAR. Acest lucru ar fi insemnat sa fim intr-o perioada in care nu putem asigura necesarul de hrana pe piata interna, ori, la momentul actual, nici nu se pune problema de aşa ceva”.
Am scris atunci un articol despre atitudinea aberanta a lui Dan Constantin: Ministrul Agriculturii refuza sa lupte cu seceta.
Dar abia acum vedem de ce a refuzat ministerul Agriculturii sa recunoasca realitatea si n-a mișcat un deget in lupta cu seceta: pentru ca starea de urgenta ar fi stricat afacerile companiilor exportatoare de cereale. Aceste companii sunt fie controlate direct de catre politrucii din USL, fie “contribuie” cu bani grei in buzunarul partidului.
Așa ca Dan Constantin a preferat sa lase seceta sa distruga tot, iar acum prefera sa vanda cat mai repede rezervele de cereale ale Romaniei: chiar daca Romania va fi obligata sa importe cereale in 2013, la un pret mult mai mare. Ca, cine știe cine va mai fi la putere la anul? Dupa cum se prabușește USL in sondaje, mai bine ne umplem buzunarele cat mai repede: si dupa noi, potopul!
Asta nu mai este doar subminarea economiei nationale: este tradare de tara.
Cine sunt vinovatii?
Pentru tot cacatul in care s-a afundat Romania in ultimii 20 de ani, de vina sunt toate partidele, dar si poporul roman, care le-a lasat sa-si faca de cap, in loc sa-i linseze in piata publica.
Dar nu si pentru seceta! Nu si pentru foametea care va urma! Aici nu mai e de vina nici poporul roman, nici “partidele” la gramada, nici macar tot USL-ul la gramada: ca nu putea poporul roman sa declare el, singur, stare de urgenta. Nici firmele exportatoare nu sunt de vina: ca strategia de securitate alimentara a unei tari este treaba guvernului, nu a firmelor. Puterea de decizie, in acest caz, este foarte clar impartita:
In primul rand, ministrul Agriculturii din 2012, Daniel Constantin. Pentru ca a refuzat sa ia masurile normale in caz de calamitate naturala. Seceta e singurul test adevarat pentru un ministru al Agriculturii: in restul timpului, nu face decat sa toace banii degeaba. Iar in timpul secetei din vara lui 2012, politrucul Dan Constantin a aratat cat valoreaza cu adevarat: zero!
In al doilea rand, premierul Romaniei, Victor Ponta. Care știa foarte bine ce distrugeri produce seceta, dar a preferat sa inchida ochii si paseze problema incompetentului Dan Constantin.
In al treilea rand, Președintele interimar al Romaniei, Crin Antonescu. Care s-a catarat la Palatul Cotroceni exact in timpul secetei – si care, de asemenea, avea toate informatiile despre dezastrul din agricultura. Dar n-a avut timp sa discute cu colegii lui despre problemele economiei, ca era prea ocupat sa fure la referendum si s-o injure pe Angela Merkel.
Ati cumparat paine azi?
Sa tineti minte cat ati platit pe ea! Si cand pretul painii o sa se dubleze, cand n-o sa mai aveti bani de mancare, de caldura, de curent, cand copiii voștri or sa se uite la voi cu foamea in ochi, atunci sa va amintiti de aștia trei. Sa va amintiti cine este vinovat.
Si sa nu-i lasati sa scape!
Sursa: Capitalism pe paine
Vezi și
AGRICULTURA - SINGURA RAMURĂ ECONOMICĂ CE POATE ATENUA CRIZA ECONOMICA ȘI ALIMENTARA IN ROMANIA
Să recapitulăm: ajutoarele organismelor mondiale se îndreaptă spre ţările grav afectate de preţurile extrem de ridicate ale alimentelor din import şi a ajuta la achiziţionarea seminţelor necesare pentru înfiinţarea unor noi culturi agricole.
La noi?!... În istoria noastră zbuciumată foametea a fost dintotdeauna un mod de existenţă. Tributul către Imperiul Otoman însemna foamea celor mulţi. Ţăranii au cerut pământ lui Cuza pentru ceea ce în zilele noastre înseamnă securitate alimentară. Între cele două războaie mondiale când eram grânarul Europei (o uriaşă prostie) ţăranii mureau de pelagră după ce consumau mămăligă din mălai stricat. A venit foametea cauzată de secetă din anii 1946-1947 şi regizată cu mult “profesionalism” de Iosif Visarionovici Stalin. S-au primit ajutoare de la americani cu cereale, iar românilor li se servea grâu şi porumb mucegăit. Foamete a fost şi în perioada cotelor obligatorii, când România îşi achita an de an datoriile de război şi tot era găsită datoare. Oare când Ceauşescu şi-a plătit datoriile externe (către FMI şi Banca Mondială) n-a fost tot foamete?! În prezent preţurile alimentelor cresc în mod constant şi pentru cei mulţi şi săraci acestea devin exponate de muzeu.
Pensionarii, în special, intră în magazine alimentare, privesc îndelung, nu cumpără, că nu au cu ce şi ies înjurând. Spun mai-marii ţării că pământul României poate hrăni 80 de milioane de suflete. În prezent agricultura României nu este capabilă să hrănească nici 20 de milioane de locuitori din spaţiul Carpato-Dunăreano-Pontic. Ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, a afirmat că la noi nu va fi foamete. Domnule Ministru, am impresia că nu ştiţi să faceţi deosebirea între voinţă şi putinţă. Importăm mai multe alimente decât producem! Facem agricultură arhaică, baza de reproducţie din România agricolă a dispărut. Luăm seminţe din import, luăm pentru sectorul zootehnic reproducători din import. Nimic nu mai este românesc. Va fi foamete, domnule ministru pentru că alimentele vor fi din ce în ce mai scumpe, a confirmat şi Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. Pentru Domn’ Profesor jos pălăria, pentru Domn’ Ministru nu acelaşi gest.
Subvenţiile se acordă diferenţiat
Să revenim, însă, la Europa noastră noastră din care facem parte (o fi bine... o fi rău?!). „Aici, aproximativ 44% din bugetul celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene este folosit pentru susţinerea şi încurajarea agriculturii din statele componente, în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC). Acesta este un program care garantează preţuri minime de producţie pentru fermieri şi impune tarife comune la import în toate statele membre, pentru toate produsele agricole provenite din exterior. În acelaşi timp, agricultorii din statele membre sunt subvenţionaţi în mod egal. Scopul este acela de a le asigura fermierilor venituri decente şi de a le furniza cetăţenilor UE produse agricole de calitate”. Sunt acestea declaraţii la nivelul statelor cu o agricultură dezvoltată şi spre care se îndreaptă subvenţii consistente pentru agricultori. Iată spre exemplu, Guvernul Franţei acordă 15.000 de euro fermierilor care au de suferit în urma crizei financiare actuale.
Una e să suferi în Franţa bogată şi alta e să suferi în România săracă. Se declară la nivel de UE că toate ţările membre primesc subvenţii pentru agricultură, dar cum spunem noi, împărţeala s-a făcut frăţeşte sau pe principiul „cine împarte parte îşi face”? Credeţi că aşa s-a negociat? Nu! Negociatorii noştri, una au cerut şi alta li s-a dat. În prezent, pentru orice încercare ni se dă peste mână. Ce dacă avem Comisar român pentru agricultură şi dezvoltare rurală! Pe de altă parte, negociatorii noştri se duc pe furiş la Bruxelles şi se întorc cu coada între picioare. Soluţia ar fi simplă: promovarea în România a obiectivului de negociat ca apoi să ştim cu toţii de ce se refuză o propunere sau alta. Atâta timp cât subvenţiile din bugetul UE vor fi acordate diferenţiat şi mai ales după puterea economică, politică şi militară nu va exista o reală securitate alimentară în toate cele 27 ţări componente şi mai ales în statele de curând intrate în Uniune. Experţii suțin o reală criză a alimentelor Din lume vin veşti din ce în ce mai proaste. Nordul Africii are populaţia în stradă şi înfometată. Acolo, producţia agricolă este insuficientă, iar produsele alimentare sunt foarte scumpe faţă de puterea de cumpărare a celor mulţi.
China, unul dintre cei mai mari producători de cereale, a anunţat o producţie slabă datorită secetei. Nici India nu stă mai bine. În Europa, Rusia a sistat exporturile de cereale, la fel şi Ucraina. Din Uniunea Europeană aflăm că Franţa este nevoită să crească preţul la grâu, asta în situaţia când această ţară este cea mai mare producătoare de cereale din UE. Nici în sudul Africii şi nici în America Latină nu se stă mai bine. Toţi experţii sunt de acord că urmează o reală criză a alimentelor.
Bani aruncați
La noi nu-i nimenea flămând, afirmă unii mai mari şi mai mici. Practicienii, şi mă refer la producătorii din industria alimentară, spun categoric că va fi criză alimentară.Preţurile materiilor prime produse în România cresc în mod constant şi sunt total insuficiente pentru a se realiza o producţie constantă. Ce fac procesatorii? Se aprovizionează de pe piaţa externă unde găsesc preţuri din ce în ce mai mari. Sindicatele din agricultură trag în mod constant alarma arătând că este în mare pericol securitatea alimentară în ţara noastră, iar „experţii” în ale agriculturii şi industriei alimentare temporizează, ba sunt vehemenţi, „cum adică în România să fie criză alimentară”!
Teamă îmi este că în final aceste flaşnete vor striga realitatea prea târziu exact ca în fabula „ciobanul şi lupul”. Până în prezent subvenţiile pe suprafaţă s-au acordat fără discernământ, adică şi pentru cele lucrate, cât şi pentru cele nelucrate. Bani risipiţi, ajunşi substanţial, în buzunarul celor care au cumpărat pământ românesc. Pentru această gafă nimeni nu-şi asumă vina. S-au dat şi probabil se vor mai da celebrele pomeni electorale despre care presa a arătat că s-au oprit în totalitate în cârciumi nu în agricultură.-S-au dat bani fără să se ceară producţie agricolă, s-a cerut doar votul şi acum şi în viitor vom mânca voturi. Oamenii de ştiinţă au tras alarma privind schimbările climatice. A reacţionat cineva? Nu! Sistemele de irigaţii sunt un adevărat dezastru. Se irigă suprafeţe din ce în ce mai mici.
Un alt sistem, cel de antigrindină există dar lipseşte cu desăvârşire. Anul trecut în timpul ploilor torenţiale nu s-a tras nici cu praştia iar pagubele din pomicultură şi viticultură au fost uriaşe. Mâncăm, în acest sezon, mere din ce în ce mai scumpe, pentru că sunt venite din alte ţări. Le vom mânca atât timp cât mai avem bani, apoi aceste produse vor deveni exponate de muzeu şi mai este ceva, nimeni nu testează calitatea acestor fructe, au fost tratate atât în livadă, cât şi în depozite pentru a arăta cât mai frumoase, dar periculoase pentru sănătatea copiilor, în mod special. Aceasta nu este foamete? Producţia actuală de cereale se realizează în marile companii agricole, dar se vede că este cu totul şi cu totul insuficientă. Se exportă grâu? Fals!!! Vasele se plimbă în apele internaţionale, ca apoi să revină sub formă de grâu de import. Mari suprafeţe rămân în mod constant necultivate.
Statul nu înţelege că cea mai bună investiţie, la ora actuală, este doar în agricultură, restul este discurs.
DE CE NU AJUTAM SPECIA UMANA ? DE CE SUNT RAZBOAIELE MENTINUTE PERMANENT PE PLANETA ? CE AU REZOLVAT RAZBOAIELE DIN VIETNAM , IRAK , AFGANISTAN , SI LIBIA , SIRIA , ETC. ?
CE ȚARĂ URMEAZĂ SĂ FIE BOMBARDATĂ ?
Sume uriașe , sute de milioaned de dolari ARUNCATE zilnic , sunt cheltuite in rzboaiele de catre ONU-NATO-ALIATII , in timp ce milioane de oameni mor de foame și de sărăcie groaznică , fară să-I ajute mai nimeni .
În Haiti, de pildă, pentru mulţi, singurul aliment care poate aduce speranţa zilei de mâine este un „biscuit“ făcut din noroi. Oamenii sunt atât de săraci, încât adună argilă galbenă din munţi pe care o combină cu sare şi grăsimi vegetale, frământând-o apoi şi uscând-o la soare pentru a o mânca. „Sper ca într-o zi să am suficientă mâncare să mă hrănesc, ca să nu mai mănânc aşa ceva“, spune cu amărăciune Marie Noël, care supravieţuieşte de pe o zi pe alta, împreună cu cei şapte copii ai săi, cu turte de noroi.
Dacă în urmă cu un an, argila necesară pentru prepararea a 100 de biscuiţi costa 5 dolari, acum preţul este mai mare cu 40%.
În Haiti, de pildă, pentru mulţi, singurul aliment care poate aduce speranţa zilei de mâine este un „biscuit“ făcut din noroi. Oamenii sunt atât de săraci, încât adună argilă galbenă din munţi pe care o combină cu sare şi grăsimi vegetale, frământând-o apoi şi uscând-o la soare pentru a o mânca. „Sper ca într-o zi să am suficientă mâncare să mă hrănesc, ca să nu mai mănânc aşa ceva“, spune cu amărăciune Marie Noël, care supravieţuieşte de pe o zi pe alta, împreună cu cei şapte copii ai săi, cu turte de noroi.
Dacă în urmă cu un an, argila necesară pentru prepararea a 100 de biscuiţi costa 5 dolari, acum preţul este mai mare cu 40%.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu