Constantin Cojocaru: Crima numita “privatizarea Oltchim”
Iată că am, din nou, dreptate. Scopul tuturor partidelor care s-au rotit la conducerea statului român, după lovitura de stat din decembrie 1989, a fost unul singur: jefuirea avuţiei acumulate de poporul român în timpul regimului comunist, îmbogăţirea lor prin acapararea unei părţi cât mai mare din această avuţie, vânzarea, pe nimic, a restului avuţiei către străini, pentru a obţine sprijinul acestora să ajungă şi să se menţină la conducerea statului, ca să jefuiască, mereu, poporul român, în cârdăşie cu străinii.
În timp ce ne serveau circul cu suspendarea şi referendumul pentru demiterea preşedintelui, guvernanţii USL pregăteau, cu profesionalism şi sânge rece, executarea programului conceput de Băsescu şi PDL pentru vânzarea a ceea ce a mai rămas din capitalul de care a fost deposedat poporul român prin Legea 15/1990. Dacă vor fi lăsaţi, vor vinde tot ce a mai rămas din ţară.
De câteva zile, asistăm la ultima fază a crimei numită “privatizarea OLTCHIM”, una din zecile de mii de fabrici şi uzine construite de români în timpul regimului comunist, la timpul punerii în funcţiune, aceasta fiind dotată cu utilaje şi echipamente la cel mai înalt nivel al tehnicii mondiale.
În primul rând, nu este vorba de nici o „privatizare”. Nu este vorba de trecerea unui bun din propriatate PUBLICĂ în proprietate PRIVATĂ, adică de privatizare. În acest moment, capitalul OLTCHIM este PRIVAT 100%. 54% din capital se află în proprietatea PRIVATĂ a statului român, restul, de 46%, se află în proprietatea PRIVATĂ a altor persoane fizice şi juridice, în cea mai mare parte, străini. Dacă cele 54 procente s-ar afla în proprietatea publică a statului român, ele nu ar putea fi vândute. Guvernanţii folosesc cuvântul de „privatizare” pentru a ascunde faptul că ei VÂND o uzină pe care ei au furat-o de la cetăţenii României prin Legea 15/1990 (Legea Brucan). Pentru a ascunde faptul că ei vând ţara.
Vezi și
Aşa cum au procedat cu toată industria românească, guvernanţii au adus OLTCHIM-ul în stare de faliment, astfel încât să poată fi vândut pe nimic, apoi, închis, demolat, vândut ca fier vechi, la preţ de sute de ori mai mare decât cel încasat de stat, la „privatizare”. La această crimă, au participat toate guvernele postdecembriste. Guvernul Văcăroiu a inclus ARPECHIM-ul piteştean în capitalul PETROM, deşi combinatul piteştean era legat ombilical, fizic, de OLTCHIM, prin conductele care îi livrează materia primă. Normal, PETROM-ul s-a vândut cu ARPECHIM cu tot, astfel că viaţa OTLCHIM-ului, ca şi a miilor de salariaţi ai săi, ca şi ai altor câteva zeci de unităţi din amontele şi avalul OLTCHIM-ului a ajuns la cheremul OMV, firma austriacă devenită stăpână pe perla industriei româneşti, pe care a cumpărat-o, de la guvernul Năstase, cu un preţ de zeci de ori mai mic decât valoarea reală a PETROM-ului. A venit, apoi, rândul guvernului Tăriceanu să reducă valoarea capitalului social, astfel încât firma străină PPC să obţină 20% din capitalul OLTCHIM, deşi nu a plătit decât o sumă care îi dădea dreptul la nu mai mult de 2% din capital.
Aşa cum era de aşteptat, OMV a închis ARPECHIM-ul, a tăiat, astfel sursa de aprovizionare cu materie primă a OLTCHIM-ului, obligând-o, pe acesta, să se aproviziopneze din alte surse, dar la costuri mult mai mari. A venit, ca peste tot, rândul administratorilor, care au înţeles că, în final, trebuie să se aleagă şi ei cu ceva, astfel că au „externalizat” o bună parte din activele societăţii, la „oameni de încredere”, ceea ce a însemnat şi externalizarea profiturilor, adică reducerea veniturilor OLTCHIM-ului.
Aşa a ajuns OLTCHIM să înregistreze datorii de sute de milioane de euro, să nu mai poată plăti salariile şi facturile furnizorilor.
Tot ca de obicei, adică aşa cum au procedat cu zecile de mii de întreprideri pe care le-au vândut pe nimic, în cea mai mare parte străinilor, guvernanţii mint poporul, nu numai cu televizorul, dar şi cu televizorul, că nu există altă soluţie decât „privatizarea”, adică vânzarea celor 54 procente deţinute de stat în capitalul societăţii, că numai astfel va veni un „investitor strategic”, evident străin, care se va obliga, prin „contractul de privatizare”, să păstreze locurile de muncă, să plătească salariile şi datoriile, să asigure capitalul de lucru pentru societate. O minciună criminală, dovedită de miile de „contracte de privatizare” anterioare, călcate în picioare de „investitorii strategici”, care au inchis fabricile şi uzinele, le-au demolat, le-au vândut ca fier vechi, au luat banii şi au plecat, au distrus, astfel, peste 4 milioane de locuri de muncă.
OLTCHIM este o unitate economică VIABILĂ. Ea fabrică produse care SE CER pe piaţa românească, pe cea europeană şi extraeuropeană. Cu administratori competenţi şi responsabili, ea fabrică produsele sale la costuri cu mult mai mici decât preţurile cu care le vinde pe piaţă, putând să asigure salarii decente la mii de români. O demonstrează cele patru decenii de existenţă. Ea a fost adusă în stare de faliment nu de factori interni, nu de piaţă, ci de deciziile iresponsabile ale proprietarului nelegitim care este statul ramân, guvernanţii ţării.
Pentru OLTCHIM există o SOLUŢIE. Aceasta constă în adoptarea şi aplicarea imediată a Legii Cojocaru. Cu cei 20.000 de euro de fiecare, cei 10.000 de salariaţi de la OLTCHIM, de la furnizorii şi clienţii acestuia, plus rudele acestora, s-ar strânge, repede, peste 200 milioane de euro, capital de lucru, printr-o primă majorare de capital, urmată de alte subscripţii, de la cetăţeni din toată ţara, prin care să fie cumpărate şi acţiunile deţinute de statul român, ca şi cele provenite din conversia creanţelor AVAS şi ale celorlalţi creditori cu capital de stat. Inclusiv, cumpărarea ARPECHIM-ului de la OMV.
Victor Pontsa are de ales. Ori anulează licitaţia din 18.09.2012 pentru vânzarea celor 54 procente deţinute de statul român la OLTCHIM şi, concomitent, introduce Legea Cojocaru în Parlament, pentru a fi adoptată în regim de urgenţă, ori devine complice la crima numită “privatizarea” OLTCHIM. Nu va putea să spună NU AM ŞTIUT.
Dr. Constantin Cojocaru
14.09.2012
Semidezastru la privatizarea Oltchim: doar trei oferte. Procesul se amână cu trei zile ca să vină ruşii de la Gazprom
Oficial, şeful OPSPI a invocat procesele deschise în ultimele zile de Dan Diaconescu, proprietarul televiziunii OTV, prin care acesta a cerut suspendarea privatizării Oltchim. Diaconescu a contestat hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor de la Oltchim de săptămâna trecută în care statul a votat împotriva conversiei creanţelor AVAS asupra Oltchim în acţiuni.
Guvernul Victor Ponta a preluat o adevărată bombă cu ceas la Oltchim, situaţia combinatului înrăutăţindu-se şi mai mult în ultimele luni. Combinatul a fost închis în urmă cu o lună din cauză că nu mai are bani pentru achiziţia materiei prime şi pentru plata salariilor celor 3.300 de angajaţi. Dacă nu reuşeşte să privatizeze Oltchim, statul va trebui să lichideze compania, conform înţelegerii cu FMI.
Iniţial, statul obţinuse de la Comisia Europeană acceptul pentru a transforma în acţiuni creanţele deţinute de AVAS asupra Oltchim, dar a renunţat la această strategie deoarece nu s-a înţeles cu PCC, acţionarul minoritar al Oltchim, asupra conversiei. fără votul PCC, hotărârea nu putea fi trecută prin AGA. OPSPI a schimbat din mers strategia şi a scos la vânzare acţiunile Oltchim la pachet cu creanţele AVAS şi Electrica, în valoare de 400 mil. euro.
Săptămâna trecută, ministrul economiei Daniel Chiţoiu a anunţat că 12 investitori au cumpărat caietele de sarcini pentru privatizarea Oltchim. Ieri însă, OPSPI a primit doar trei oferte, dintre care una din partea lui Dan Diaconescu, care se bazează pe "banii poporului". Niciunul dintre ofertanţi nu are anvergura necesară pentru o astfel de investiţie, aşa că OPSPI a prelungit termenul în speranţa că va reuşi în următoarele trei zile să prindă un investitor mai mare.
Ministrul Daniel Chiţoiu răspunde "cu capul şi viaţa" pentru privatizarea Oltchim, în timp ce pentru premierul Victor Ponta şi USL miza o reprezintă circa 10.000 de locuri de muncă în Vâlcea şi Argeş şi câteva zeci de mii de voturi la alegerile parlamentare din decembrie. Autor: Andrei Chirileasa astăzi, 00:08
De ce vrea Dan Diaconescu să cumpere Oltchim
Dan Diaconescu vrea să cumpere Oltchim pentru a-l salva din mâna "ciocoilor"! Susţinătorul PPDD a declarat la România Tv că vrea să cumpere combinatul cu şi pentru poporul român. Totodată, el a trimis deja o scrisoare în acest sens, guvernului USL.
"Incerc sa cumpar Oltchim, dar nu singur, nu doar eu, impreuna cu toti telespecatorii dumneavoastra, cu ai mei, cu poporul, cu toti oamenii care vor sa subscrie la acest act. (...) Am trimis astazi o scrisoare guvernului USL, in care mi-am exprimat aceasta dorinta. Daca nu cumparam noi Oltchimul, va cumpara o firma, PCC, o firma a grupului Basescu pentru ca e reprezantata oficial in Romania de Sebastian Vladescu. Caietul de sarcini este de 20.000 de lei si il platesc eu din banii mei si garantia de 130.000 de euro, bani pe care ii vom aduna foarte repede de la telespectatorii nostrii si apoi sa cumpar cu 4 milioane de euro ceva ce face de fapt 8 miliarde de euro. De ce sa cumpere polonezii ceva cu 4 milioane de euro pentru poporul polonez si sa nu cumparam noi pentru poporul roman?", a declarat Dan Diaconescu, susţinător PPDD, la Romania Tv.
Dan Diaconescu vrea sa cumpere Oltchimul, impreuna cu "poporul": Am trimis scrisoare la Guvern
Dan Diaconescu Foto: Agerpres
Liderul PP-DD Dan Diaconescu a declarat la Romania TV ca vrea sa cumpere combinatul Oltchim, impreuna cu si pentru poporul roman, pentru a-l salva din mana "ciocoilor". El a precizat ca a trimis deja o scrisoare in acest sens guvernului USL.
"Incerc sa cumpar Oltchim, dar nu singur, nu doar eu. Impreuna cu toti telespectatorii dumneavoastra, cu ai mei, cu poporul, cu toti oamenii care vor sa subscrie la acest act", a declarat Diaconescu la Romania TV, potrivitrtv.net.
Dan Diaconescu a precizat ca si-a exprimat oficial intentia de a licita pentru Oltchim printr-o scrisoare trimisa Guvernului. "Daca nu cumparam noi Oltchimul, il va cumpara o firma PCC, o firma, zic eu, a grupului Basescu, pentru ca e reprezentata oficial in Romania de Sebastian Vladescu", a sustinut liderul PP-DD.
Acesta a apreciat ca pretul de vanzare este relativ mic in comparatie cu valoarea reala a combinatului. "Caietul de sarcini este de 20.000 de lei si il platesc eu din banii mei si garantia de 130.000 de euro, bani pe care ii vom aduna foarte repede de la telespectatorii nostri si apoi sa cumpar cu 4 milioane de euro ceva ce face de fapt 8 miliarde de euro. De ce sa cumpere polonezii ceva cu 4 milioane de euro pentru poporul polonez si sa nu cumparam noi pentru poporul roman?", a mai spus Dan Diaconescu.
de V.M. HotNews.ro
Duminică, 9 septembrie 2012, 12:05 Revista Presei | Radio TV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu