Parlamentul şterge datorii de 8,3 miliarde euro ?
Parlamentul şterge datorii de 8,3 miliarde euro ?
De ce oare ? Unde sunt acesti bani ?
De ce nu raspunde nimeni ?
8,3 miliarde euro este de fapt o frauda de prportii ?
Printre companiile scutite de datorii se numără Termoelectrica Bucureşti, Nuclearelectrica, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia Târgu-Jiu, Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti, Compania Naţională a Huilei Petroşani (are cea mai mare datorie la buget dintre toate – 195.318.009.490.000 lei vechi), Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului Deva, Compania Naţională ‘Romarm’, Compania Naţională de Căi Ferate CFR Bucuresti.
Potrivit parlamentarilor care au urmărit traseul ordonanţei, deşi în 2006, la apariţie, actul normativ a făcut valuri, nu şi-a putut produce efectele, pentru că Uniunea Europeană condiţionase ştergerea datoriilor cu o restructurare a companiilor datornice.
Cum Guvernul Tăriceanu nu a putut să îndeplinească toate condiţiile, ordonanţa a fost abandonată prin sertarele comisiilor parlamentare. Luna aceasta însă, în plină criză, Guvernul a invocat-o în procesul de analiză cu FMI şi UE din nou, iar instituţiile internaţionale au acceptat să fie aprobată şi promovată, cu condiţia să nu se modifice sumele datoriilor.
Vezi și
O politica sanatoasa pentru tara si popor
1. Politica naţională în domeniul exploatării bogăţiilor de orice natură ale subsolului ţării poate fi realizată, în concordanţă cu interesele fundamentale permanente ale naţiunii române, numai dacă acestea se află în proprietatea şi în administrarea exclusivă a statului român.
2. Zăcămintele miniere fiind limitate, atât pe plan naţional cât şi planetar, iar bogăţia acestora dispărând prin exploatare, Statul român nu are dreptul să fie indiferent faţă de cine le administrează şi î interesul cui le utilizează şi nici de consecinţele epuizării lor pentru ţară.
3. Bogăţiile naturale ale subsolului ţării sunt unul din factorii majori indispensabili ai progresului economico-social naţional şi una din marile garanţii ale independenţei politice şi suveranităţii economice a statului român, în condiţiile transformărilor care au loc, în prezent, în lume.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu